Super Blues Event
Oare cum te gândeai să petreci seara de joi?
Noi îți facem o propunere care te va încânta, mai ales dacă blues-ul este genul muzical care îți bucură sufletul. 😀
Mâine, 19.07.2018, de la ora 19:00 ești așteptat în Cetatea Medievală, la amfiteatrul din fața Bastionului Crioitorilor sau, în caz de vreme nefavorabilă în corpul B – fostele grajduri, la un eveniment care îi are ca protagoniști principali pe: Rareș Totu și Dean Bowman (New York)
Născut la Cluj, Rareș Totu este singurul artist român care a câştigat titlul de „Chitaristul Anului” în două ţări diferite: România şi Ungaria. Chitarist, solist vocal, producător muzical, expert consultant în domeniul chitarelor electrice şi al echipamentelor de scenă și inginer de sunet, fost component sau colaborator al unor grupuri celebre, precum: Compact, Semnal M, Rodion GA sau Progresiv TM, Rareș Totu a colaborat cu artiști de renume din țară, dar și din Ungaria, Germania, Austria și Statele Unite ale Americii.
Invitatul lui Totu, Dean Bowman, membru al grupului Screaming Headless Torsos timp de 10 ani, este considerat a fi unul dintre mai apreciați soliști americani de soul-jazz, însă poate cânta orice, spunându-se despre el că este un cântăreț de jazz cu suflet de rocker. Publicația „London Guardian” l-a catalogat ca fiind „un poet al tonalităților, cu o tehnică desăvârșită, un adevărat star”. De-a lungul carierei sale, Dean Bowman a colaborat cu nume mari ale industriei muzicale de gen, de la Don Byron, Steve Coleman, Charlie Hunter la John Paxton și Ray Charles.
Hai mâine seară în Cetatea Medievală și lasă ca muzica bună să-ți dicteze starea de bine!
Intrarea este liberă! 🙂