Review The Corner Pub
Trecem pe listă un nou local și anume The Corner Pub. 🙂
Cu nostalgie, aș putea spune, îmi amintesc perioada de studenție când, din camera căminului, auzeam cum joacă colegii biliard la Apo Lounge (pentru cei care nu știu – localul aflat deasupra Darinei și Timkoului din Cornișa).
Acum, fostul Apo, a primit un nou nume, o proaspătă și colorată înfățișare, o atmosferă plăcută și primitoare. Studenți, și nu numai, o să vă placă! 🙂
The Corner Pub are o capacitate totală de 18 mese și un număr de aproximativ 70 locuri. Localul este viu colorat, este măricel, parcă puțin prea înghesuit (prea multe mese), curat, aerisit și luminos. Sistemul de iluminat este drăguț, illy aducând, în local, atât gustul bun al cafelei cât și lumină.
Dacă sunteți microbiști sau vreți să urmăriți oricare alt concurs, joc, film, etc., și vreți în același timp să beți și o bere cu prietenii, la The Corner Pub le puteți combina, două TV-uri vă pot face pe plac. 🙂
Meniul este destul de complex și are prețurile foarte accesibile. Noi ne-am luat câte o limonadă la 330 ml și da, ne-a plăcut. Preparată exact după placul nostru, mai ales după al meu, potrivită la gust și pentru o zi caldă de vară.
Preparate pe bază de cafea illy la prețuri 4lei-8lei, ciocolată caldă, fresh-uri la 8 lei, mai multe sortimente de limonadă la 6lei-13lei (330ml/1L), ceaiuri, răcoritoare la 4lei-7,5 lei, milkshake-uri la 7 lei, smoothies la 6lei-7lei, multe sortimente de bere, vin alb, roșu sau rose la 5 lei paharul sau 27lei-45lei-49 lei butelia, cocktail-uri la 8lei-10lei, long drinks la 10lei-12 lei și alte câteva băuturi pe bază de alcool.
Noul local oferă clienților săi și oferte cum ar fi cafea+suc/apă la 7 lei, cafea+apă/suc+croissant la 8,5 lei sau cafea+croissant+fresh la 9,99lei. Nu lipsește din listă cafeaua To Go!
Servirea este rapidă iar personalul este prietenos cu clienții săi.
În cursul lunii septembrie se va deschide și bucătăria localului care vă va potoli foamea sau poftele. 🙂
Din planurile de viitor ale localului nu vor lipsi petrecerile tematice, băuturi de sezon (iarna va veni cu arome și gusturi noi) și ofertele adaptate în funcție de “valul” clientelei.
Da, mai sunt câteva aspecte de pus la punct, mici modificări, completări de făcut dar tot vă propunem să treceți pragul noului local, The Corner Pub, fie dimineața pentru a vă bucura de o bună cafea și un proaspăt croissant, fie după-amiaza sau seara, la o bere, cioco caldă cu prietenii.
Credit foto: Dorin Bonta
www.dorinbonta.ro
The Corner PUB
- Nicolae Grigorescu nr.23, Tîrgu Mureș
- 0745 128 016
- Luni-Joi: 08:00–01:00 Vineri: 08:00–03:00
- Sâmbătă: 10:00–03:00 Duminică: 10:00–01:00