Târgu Mureş
25 Nov, Monday
2° C
TOP

Concert Vita de Vie – 11.04

După ce m-am încălzit bine, ascultând câteva piese acustice de-ale băieților, vă fac cunoscut faptul că trupa Vița de Vie vine în concert pe 11 aprilie în Jazz&Blues. Trupa nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare… După 16 ani frumoși pe scena muzicii românești, încă reușesc să-și surprindă publicul. Personal, albumul Fetish (2010) îl consider una dintre cele mai faine lucrări ale lor.

La Peninsula ne-au “avertizat” că urmează să lanseze un album acustic în primăvara acestui an. Tot atunci au anunțat și că Tg. Mureșul e pe lista lor de concerte. Atât de tare m-am bucurat de perspectiva unei alt fel de cântări Vița de Vie că… A și fost anulat. Important este că vin acum, după ce vor fi lansat deja albumul și vom avea ocazia să le ascultăm câteva piese într-o cu totul altă ipostază.
Concertul va face parte din conceptul Spunk Show, punând în scenă atât piesele electrice consacrate, adunate în decursul celor 16 ani de existență, cât și variante acustice ale câtorva dintre acestea.
Pe scenă vor urca: Adrian Despot (bass), Adrian Ciuplea (bass), Cezar Popescu (chitară), Sorin Tănase (tobe) și cei doi invitați: Mandela (flaut) și Mihai (pian).
Biletul de intrare costă 25 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru studenți. La concert vor fi la merchandise albume (inclusiv albumul nou) de vânzare.

Pentru rezervare masă sunați la: 0724-400-322

Pentru cei interesați: albumul va fi lansat vineri, 5 aprilie, cu Gazeta Sporturilor!

Vita-de-Vie-Acustic-Cover

 

Later edit: Dar noul videoclip l-ați văzut? Basul și cu toba mare… Din altă perspectivă. Click. 🙂

Post a Comment