Astăzi avem un guest post despre cum s-a văzut ziua de 1 Decembrie în urbea nostră mult iubită. Dacă aţi fost vreunul din voi prezenţi, nu ezitaţi să vă împărtăşiţi opinia. La sfârşit am să ofer şi eu o completare despre minunatul şi deloc dar deloc ieftinul foc de artificii.

“Mno… pe la 11 ,trecute fix, după ce s-au împărţit steguleţe tricolore şi şepcuţe rosii, a început parada militară la monumentul Latinităţii (la lupoaică pentru profani, în faţă la Prefectură pentru cei din alte sate). Cum oricărei parade îi şade bine să înceapă cu imnul naţional, nici de această dată nu s-a dezminţit. Aici fac o mică paranteză pentru patrioţii de ocazie – când se cântă imnul naţional se duce copita membrului anterior fix în dreptul inimii astfel dai impresia într-um mod mai oficial că chiar îţi pasă.
A urmat un descântec sau ceva de genul (nu ştiu exact ce făceau preoţii, pentru că sonorizarea a fost de doi bani). Trei-patru discursuri de la mai învăţaţii sau mai marii urbei şi nelipsitele coroane. Fiind an electoral, bineînţeles că au depus coroane toate instituţiile de la prefect la gardienii publici, de la şcoli generale la licee şi facultăţi, finalizând etapa nelipsitele partide şi alte asociaţii. Tot momentul depunerii de coroane a durat aproximativ o oră pe o ploaie măruntă.Cine nu a avut umbrelă… data viitoare să mănânce cu mai multă sare iodată. O oră în care toată lumea se plictisise, dar nimeni nu pleca indiferent cât de ud ar fi fost, pentru că urma momentul defilării gărzii de onoare a instituţiilor mai mult sau mai puţin militare urmate de tehnica din dotare.
S-a defilat, s-a aplaudat şi s-au fluturat steguleţe.
Ce nu mi-a plăcut:
– împărţitul de şepcuţe roşii;
– aproape nimeni nu şi-a dus mâna la piept cât s-a cântat imnul naţional;
– nimeni din public nu a cântat imnul naţional;
– părintele imbecil care se uita îngăduitor la copchil-s’u cum mătura pe jos cu steagul primit;
– depunerea de coroane de ziua României (a murit sau se comemorează cei căzuţi pentru ţară? Parcă aveam Ziua Eroilor pentru asta);
– depunerea de mai multe coroane ca de obicei doar pentru că este an electoral;
– cca.10% dintre cei prezenţi au urmărit evenimentul prin LCD-ul telefonului sau camerei foto.

Ce mi-a plăcut:
– steguleţele, drapelele, fularele şi insignele tricolore;
– că am văzut mulţi copii;
– că am văzut oameni în porturi populare;
– că au ieşit din casă aproximativ 2.000 de oameni sâmbătă la 11 pe ploaie;
– că am aflat că drapelul tricolor purtat de credincioşii din satul Mura Mare la Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a fost descoperit într-un pod de preotul Flavius Miheţ şi a fost expus de Ziua Naţională a României, la Parohia Greco-Catolică numărul 1;
– că îmbrăcaţi în costum popular nepoţi ai celor ce au fost la Alba au venit şi ei în centru cu nepoţii lor.”

Adrian

By Paula: eu nu am de spus decât pe scurt cum am trăit a near to infarct experience. Ajunsă în centrul oraşului la ora 20.00 pentru a vedea “artificul”, la persuasiunile unor prieteni, am trăit un moment de panică, la propriu.

În primă faza când de nicăieri, fără să fie anunţat sau programat şi cred eu, din greşeală, a fost scăpat la propriu un artific care mi-a blocat aorta pentru o secundă. În plină linişte şi disciplina  un ditai boooom-ul şi pe cer o floare luminată. Şi apoi iar linişte. Cum spuneam, un simplu accident sau o fi fost  “sound check-ul”.

Apoi după prelegerea lui Florea (cred că era el, eram prea departe să văd sau să aud sau să mă intereseze) începe spectacolul. Absolut nici un ban nu s-a economisit pe focul de artificii. Mai ceva ca de revelion sau orice altă sărbătoare care ar justifica prezenţa unuia. Cum să vă spun… sosirea lui Mesia pe Pământ eventual ar putea explica un aşa foc de artificii grandios… dar marea mea problema a fost sonorizarea, care a depăşit limita legală cu mult şi care m-a trimis cu imaginaţia pe un câmp de bătălie dintrun război înverşunat. Eu aşteptam cu ardoare să înceteze că nu mai suportam la un moment dat. Iar momentul ăla în care un domn aflat la vreo 15 metri de mine se trezeşte cu o scânteie în cap şi îi mai şi ia foc puţin geaca, m-a pus la pământ cu nervii.

Dacă sunt printre cititori acei oameni în care m-am împins de frică, îmi cer scuze public. A fost spaima de vina, care a luat sfârşit odată cu încetarea focului. În alte cuvinte, data viitoare am să ştiu să îmi caut o poziţie geografică optimă, raportată la locul tragerii. Dar… ca să fiu total onestă, doar eu am simţit frică şi disconfort. Restul lumii părea să fie tare mulţumită şi fericită de explozia de lumini.

Poza e luată de aici, nu mi-a trecut prin cap să fac vreo poza, eram prea încordată :).