Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
5° C
TOP

Confirmări noi la Peninsula – Gambrinus Stage

Străduindu-mă să nu ajung în lista de “perle de la BAC”, am renunţat la anunţat evenimente şi la dat cu părerea despre ele. Dar pentru că BAC-ul e aproape gata, iar Peninsula se apropie cu paşi repezi, iar eu m-am bucurat tare la aflarea acestor veşti, le împărtăşesc cu voi, în cazul în care nu le-aţi aflat deja.

Simbolic pentru Cluj este, cu siguranţă, Gambrinus Pub – centrul concertelor rock şi al “nopţilor balkanice”. Anul acesta, Peninsula a anunţat multe schimbări, dintre care cea mai drastică a fost mutarea la Cluj. Unii i-au blamat, majoritatea fanilor le-au sărit în cap, a fost dezastru. Dar ei au promis că se va vedea la line-up diferenţa, că numele vor fi de alt calibru. Însă din trupele anunţate, eu nu am văzut mai nimic care să-mi atragă atenţia.

Până la Gambrinus Rocks Stage. La această scenă vor concerta timp de patru zile 39 dintre cele mai geniale trupe rock din România – şi avem cu ce ne mândri, credeţi-mă pe cuvânt, deşi nu suntem în stare să-i scoatem în faţă, cei din alte ţări ni-i văd.

Când am văzut lista de trupe postată de Gambrinus a fost pentru prima dată când am simţit o ciudă imensă pentru faptul că nu ajung la festival – în primul rând pentru Luna Amară, evident, dar chiar şi lăsând asta la o parte rămâneau multe trupe pe care îmi doream să le văd live de foarte foarte multă vreme, trupe precum: Theory of Minds, Natif, The Amsterdams, Persona, Pistol cu Capse, Nişte Băieţi (care vin sâmbăta viitoare în Office), Breathelast, Relative, Rehab Nation, Ska-nk (i-am văut anul trecut la Cluj, la Ursus Evolution – emană bună-dispoziţie prin toate coardele) . Iar preferaţii Peninsulei rămân pentru mine White Walls, Grimus şi Goodbye to Gravity – trei trupe excepţionale care vor rupe scena-n două cu siguranţă, mai ales că două dintre ele vor cânta chiar una după alta.

Sunt de acord că gusturile nu se discută, dar părerea mea este că anunţul făcut de cei din Gambrinus este cel care salvează Peninsula. Ştiu sigur că dacă aş fi putut ajunge, mi-aş fi cumpărat bilet doar pentru Gambrinus Stage şi-aş fi campat direct în faţa scenei, fără să mă mişc de-acolo patru zile.

În altă ordine de idei, vă las celor interesaţi programul sub formă de afişo-poză.

1045156_400437843410803_485826755_n

Să vă distraţi şi să nu cumva să îmi povestiţi cum a fost!

Post a Comment