Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
2° C
TOP

Easter Brunch @ Hotel Privo-review!

Da, indubitabil, a fost o a 2-a zi de Paște diferită de ceea ce am petrecut până acum!

Am ajuns la Hotel Privo în jurul orei 13…Easter Brunch desfășurându-se în intervalul 11:00-16:00.

Prezența copiilor s-a făcut remarcată încă de la intrarea în restaurant: family Brunch mood on! 😉

30 mese rezervate, un decor drăguț, proaspăt de primăvară, minimalist, bufet suedez, o zonă de joacă pentru copii, muzică și soare!

După ce ne-am ales masa ”strategic”și ne-am băut paharul de sangria, primit din partea casei, am avut parte de un ”tur al bufetului”, pe parcursul căruia ne-au fost prezentate toată bunătățile fie ele cu specific românesc, franțuzesc, orietal. Mulțumim somelierului care, pe lângă cunoștiințele vaste în arta vinului, ne-a făcut recomandări culinare, care crede-ți-ne, chiar au fost bune!

Dacă la evenimentul trecut la care am fost prezenți apa nu a fost inclusă în oferta de meniu, de această dată nu mai avem ce obiecta! Apă, suc, sangria la discreție!

Părinții au stat liniștiți, copiii lor având o zonă de joacă, în care sub supravegherea și amuzamentul unui clovn și a unei domnișoare iepure aceștia au desenat, s-au jucat cu paharele, au căutat ouă ascunse în curtea hotelului, jocuri încheiate cu premii. Picturile pe față și baloanele în diferite forme au bucurat și mai mult micii clienți Privo.

Și acum…să vă descriu puțin meniul bufetului: display live din care, urmând sfaturile primite, ne-am ales un aperitiv ( somon marinat, foie gras – chiar deosebit-, brânzeturi cu mucegai); zona rece cu diverse salate din care ne-am ales salata cu vită la grătar și pe cea verde cu feta marinată. Nu a lipsit pâinea și patiseria, pasca și cozonacul așteptând să fie mâncate!

În zona caldă am găsit supe; borșul de miel puțin cam sărat dar bun, a fost urmat de cartofi noi cu salvie si segmenți de citrice și rață la cuptor pe pat de varză roșie. Somelierul a avut dreptate: foarte gustoase!! 😀

Pulpa de miel la tavă cu crustă de ierburi aromatice, jambonul de porc, pastele cu diverse sosuri, legumele WOK cu paste din orez Glass Noodles, șalăul în crustă de panko cu salsa mediteraneeană, pui curry Madras, paella ”Valenciana”, empanada cu ton și legume s-au enumerat printre preparatele puse la dispoziția clienților.

Desertul ne-a încântat papilele gustative!! Fântâna de ciocolată, mini frigărui de fructe, asortiment de mini prăjituri și figurinele din ciocolată cu teme pascale (iepurași, ouă, găinușe) au fost adevărate delicii pentru cei mici dar și pentru cei mari! Yam, yam…!! 😀

Ne-a plăcut acest Easter Brunch cu excepția muzicii din zona de joacă a copiilor care a fost prea tare dată, la asta adăugându-se și gălăgia făcută de aceștia. A fost un brunch de familie, într-adevăr, este de înțeles; ca alternativă la sala de restaurant, la aer liber, soare sau umbră, am avut terasa. Un loc plăcut pentru a lua masa și a socializa. 🙂

Este de apreciat dorința conducerii Hotel Privo de a aduce astfel de evenimente în oraș, de a arăta târgumureșenilor că se pot organiza și altfel de petreceri, chiar și în familie.

Mulțumim Hotel Privo pentru invitații și vă dorim cât mai multe evenimente reușite și cât mai mulți clienți! 🙂

 

Photo credit Dorin Bonta

www.dorinbonta.ro

 

 

Comments (2)

  • Ela

    Marius, ca intotdeauna, este la inaltime 🙂 mergeti pe mana lui.

    reply

Post a Comment