Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Clara Expert Fashion

Joi, 09 octombrie, am fost invitată la deschiderea unui nou magazin de haine și accesorii în Târgu-Mureș.

Magazinul se află pe B-dul 1 Decembrie 1918 nr 31/2 vis-a-vis de Poli 2.

Joi de dimineață la ora 9 m-am prezentat la magazin unde am fost întâmpinată de o atmosferă caldă, de sărbătoare, cu șampanie și mult entuziastm.

Clara Expert Fashion este un magazin local de haine, relativ mic ca dimensiune dar cu planuri mari de viitor.

90% din produsele vândute în magazin sunt creații proprii Clara Expert Fashion. Cu toate acestea, mărimile fabricate sunt doar cele obisnuite: S, M și L, fără posibilitatea vreunei modificări din cauza faptului că atelierul de creație se află în București.

În cadrul magazinului am găsit atât produse dedicate stilului office cât și celui smart-casual. Către care credeți că m-am îndreptat mai repede? 🙂

Mi-au atras atenția câteva pulovere colorate cu modele interesante și niște perechi de blugi. Totodată am văzut o pereche interesantă de cizme joase din cauciuc și un model de geantă foarte populară la ora asta.

Menționam mai sus ceva despre planurile de viitor ale magazinului. Ideea de bază a proprietarei este aceea de a crea colecții unicat cu posibilitatea readucerii în magazin a unor modele cerute de clienți.

V-am spus ce se poate găsi în magazin, acum voi face și un review al produselor prezentate. Dacă vă aduceți aminte dintr-un articol mai vechi în care am analizat alte 5 magazine din Târgu-Mureș, eu și colega mea Carmen ne-am uitat la calitatea produselor, raportul calitate-preț, profesionalismul angajaților, aspectul magazinului și diversitatea produselor; în cadrul review-ului am dat note de la 1 la 5, 1 însemnând slab iar 5 foarte bine.

Clara Expert Fashion a obținut nota 4 per total. Magazinul are un aspect plăcut, îngrijit, angajatele sunt foarte primitoare. În magazin se pot gasit articole de îmbrăcăminte, de încălțăminte, accesorii precum coliere și poșete. Nu toate articolele de îmbrăcăminte mi s-au părut a fi de o calitate extraordinară dar marea majoritate erau în regulă.

Ca și cumpărător și blogger de modă pot să spun că mi-a plăcut vizita mea la acest magazin nou deschis și sper că pe viitor, odată cu intrarea ca lumea în piața mureșeană magazinul să se dezvolte și să dea dovadă de creativitate și poate mai multă diversitate în ceea ce privește produsele.

Dacă vreți să vedeți singuri despre ce este vorba în acest nou magazin, nu ezitați să-i faceți o vizită. În cazul în care doriți să achiziționați orice produs și să beneficiați de o reducere de 10%, o puteți face prin simpla completare a unui flyer pe care îl puteți găsi în magazin sau la alte locații precum Zanza, Piaf, Negro Cafe ș.a.

O zi bună și spor la cumpărături! 🙂

Comments (1)

  • Carmen

    Abia astept sa ajung acolo!! 😀

    reply

Post a Comment