Utopii, vise și preconcepții. Let’s do it, Romania!
Acest articol a fost scris de Vlad-Mircea Lipovanu, coordonator Regiunea Centru, Let’s do it, Romania!
Nu m-am considerat niciodată un activist eco, nici măcar după un an de implicare în proiectul Let’s do it, Romania! Știu prea puține despre încălzirea globală, despre probabila catastrofă de la Roșia Montană sau despre defrișari. Însă, știu că, dacă merg de la Tîrgu-Mureș până la Sighișoara văd, pe ambele părți ale drumului, tot feluri de pet-uri, pachete de țigări, șervețele, într-un cuvânt: gunoaie! O perioadă mă tot întrebam, cum de oamenii au atâta indiferență? De ce nu pot ei să-și țină mizeriile până la primul coș de gunoi? Nu știu de ce și probabil nici nu mai are sens să îmi bat capul. Atât pot!
Prima oară când am fost contactat de echipa Let’s do it, Romania! am fost sceptic. Niciodată nu am crezut în asociațiile eco, iar Let’s do it, Romania! îmi lăsa impresia a unui proiect inițiat de niște puștani. Nu știam prea mult despre proiect, auzisem doar că o anume Liana Buzea și o anume Anamaria Hâncu vor să scoată, pe 25 septembrie 2010, câteva sute de mii de voluntari ca să facă curățenie. Am întâlnit eu mulți oameni visători, dar ideea acestor fete mi s-a părut cea mai bună glumă auzită vreodată.
Ei, ce s-a întâmplat cu acest vis utopic? Pe 25 septembrie 2010 au participat la curățenie 200 000 de voluntari din toate cele 41 de județe ale țării și au strâns peste 550 000 de saci de deșeuri. Pe partea de organizare, 5 autorități centrale și peste 2.000 de autorități locale au fost implicate pe parcursul proiectului, împreună cu 1289 de organizatori la nivel național (60 organizatori naționali, 21 coordonatori regionali, 84 organizatori județeni și 1145 organizatori locali). Au fost implicați peste 294 de parteneri pe logistică (salubrizare, valorificare și depozitare), peste 350 de companii și peste 255 de ONG-uri.
clip promo de promovare Let’s do it, Romania! 2010
La nivelul județului Mureș am fost 2.900 de voluntari, iar împreună am strâns 8.000 de saci de gunoi și 12 tone de deșeuri din materiale de construcții.
De ce m-am implicat în cele din urmă? Pentru că ideea Let’s do it, Romania! e una simplă, să facem curat, în toată țara, într-o singură zi! Bun, fetele visau iar eu fiind mai visător, de fel, am zis: hai să o facem! În cele din urmă, ce aveam de pierdut?! Și uite că experiența unui an și un pic, de când sunt prezent în echipa Let’s do it, Romania!, e, după cum zice reclama, de neprețuit!
„Out in Mures” nu este doar despre ieșirile în cluburi sau puburi; este și despre ieșirile în natură, doar că, din nefericire, natura nu își permite angajați care să facă curățenie după ce românul a dat năvală la iarbă verde. Așă că, în acest an am luat-o de la capăt, astfel că pe 24 septembrie 2011, ne așteaptă o altă zi de curățenie generală. Însă, pentru a putea face curățenie, mai întâi de toate trebuie să indentificăm mormanele de gunoi din județ. Acest pas, noi îl numim cartare. Cartarea reprezintă procesul de identificare a mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi transmiterea coordonatelor geografice, cantităţii şi componenţiei acestora, în vederea creării „Hărţii Digitale a Deşeurilor” din România. Mai multe detalii găsiți aici.
Let’s do it, Romania! are nevoie de sprijinul tău! Pentru a participa ca voluntar te poți înscrie aici sau îi poți contacta direct pe unul dintre coordonatorii județeni la următoarele adrese de email:
Adela Chibulcutean,
project manager Let’s do it, Romania! Mures – adela.chibulcutean@letsdoitromania.ro
Catalin Heghes,
coordonator comunicare Let’s do it, Romania! Mures – catalin.heghes@letsdoitromania.ro
Dacă deții un site și dorești să ne sprijini cu banner, click aici!
Bun, fetele viseau, iar eu fiind mai visător, de fel, am zis: hai să o facem!