Untold – marele câstigator al Europe Festival Awards
Da, aşa cum citiţi: Festivalul UNTOLD, ţinut în România, Cluj mai exact, a câştigat premiul pentru cel mai bun festival European organizat în anul 2015, în cadrul galei Europe Festival Awards, desfasurat in Groningen, Olanda. Şi concurenţa pe acest premiu e acerbă. Din 2009, acest premiu a fost câştigat de Sziget Festival (Ungaria), Open’Er Festival (Polonia), EXIT Festival (Serbia) şi Tomorrowland (Belgia).
Pentru că am fost acolo la toate cele 4 zile, putem să înţelegem de ce lumea a votat Untold Festival. E o atmosferă suuuuper faină, unde ne-am deconectat total de cotidian, de aceea abia aşteptăm vara să accesăm iar starea de trăită.
Nu putem decât să ne bucurăm şi să ne mândrim cu un astfel de premiu. Îi felicităm pe organizatori şi abia aşteptăm să vedem ce ne-au pregătit pentru ediţia de anul acesta, care va avea loc în perioada 4-7 august.
Până atunci, vă las aici siteul oficial şi pagina de facebook unde puteţi afla tot ce vă interesează.