Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Electric Castle – Day 1 & Day 2

Ziua 1 – a fost despre Moderat ?

Joi, pentru noi, a început la info point unde ne-am întălnit cu toată echipa, după care am fugit la Main Stage să-i lăsăm pe Golan să ne prezinte atmosfera de festival, ca mai apoi să facem turul festivalului și să ne întoarcem la mult așteptații MODERAT, care by the way au fost pentru ultima dată în această formulă, fiindcă din toamnă artiștii care formează această colaborare, respectiv Modeselektor și Apparat, își vor continua activitatea pe cont propriu.

Moderat au avut un spectacol de lumini foarte interesant, iar proiecțiile video de pe ecrane au acompaniat foarte frumos live actul lor, piesele care mi-au plăcut cel mai mult sunt Bad Kingdom, Eating Hooks și Reminder, din punt de vedere personal a fost cel mai bun concert la care am fost joi. 🙂

Seara am încheiat-o alături de Zedd care după părerea mea putea să facă un show mult mai bun de atât, dar am apreciat energia care a trimis-o publicului și bucuria care îl aduce pe scenă, mie cel puțin mi-a transmis foarte clar că lui îi place ceea ce face și că el se simte foarte bine pe scenă, mixul de melodii pe mine m-a cam dezamăgit, una dintre piesele pe care a mixat-o a fost:

pe care părea că o știe, cel puțin din public așa se vedea că ar fredona versurile.

Ziua 2 – Dub Pistols

Da, ziua 2 cel mai așteptat concert pentru mine a fost cel al artiștilor cu ”buletin de Bonțida”, DUB PISTOLS, concert pe care am crezut că o să îl ratăm din cauza traficului, dar spre norocul și fericirea mea am putut să mă bucur de muzica lor aproximativ jumătate de oră, ceea ce mna a fost mai bine decât deloc, nu-i așa?

Britanicii sunt în plin turneu de aniversare a 20 de ani de carieră și ne-a oferit un spectacol într-o formulă inedită, feat. Rodney, alături de care am cântat și noi:

Un tur al festivalului în timp ce soarele apune te relaxează și cu siguranță te pregătește pentru o seară de neuitat.

Ieri am fost, am văzut și după am plecat de la Unkle și Tommy Cash,

artiști care au fost așteptați de foarte mulți dintre cei 38.000 de festivalieri, dar care nu au fost și pe gustul meu, cât despre mult așteptații NERO nu știu ce să zic, mă așteptam la cu totul altceva, dar mi-a plăcut.

După Nero am stat și savurat festivalul, nu am mai fost la concerte ci ne-am plimbat pe ici pe colo și unde ne-a plăcut am mai și stationat.

Au trecut 2 zile foste faine și ne bucurăm că nu a plouat și abia așteptăm să vedem cum o să fie următoarele două zile. 🙂

Post a Comment