Am ajuns la finalul provocării… cu succes :).

Nu am călcat strâmb, nu am cedat tentaţiei şi conluziile sunt cam aceleaşi ca şi în articolul trecut, că nu e cel mai rău lucru din lume să fi fără maşină şi că mai este o şansă de recuperare şi pentru cei ahtiaţi după maşina, cei asemenea mie.

Duminică seara mi-a expirat provocarea şi luni dimineaţă, aşa cum era de aşteptat, am venit cu maşina la muncă şi vreau să declar că nu mi-au lipsit deloc nervii provocaţi de găsirea unui loc de parcare, de trafic, de circulaţia îngreunată datorită zăpezii, etc.

Am luat o decizie importantă şi anume că de îndată ce vine puţină căldură, am să vin pe jos  la birou, pentru că e sănătos, e plăcut şi nu mai trebuie să mă confrunt cu situaţii care să îmi ridice tensiunea.

Şi încă ceva… am început să mă mişc mai mult şi culmea e că îmi face plăcere (mişcare, adică plimbare). Până acum îmi era destul de lene să ies la plimbare spre centru şi preferam maşina, acum însă accept cu plăcere orice ocazie de genul acesta.

Sunt bucuroasă că am acceptat şi am dus la bun sfârşit provocarea; recomand cu încredere tuturor un asemenea experiment.

PS: cu toate că a fost o experienţă reuşită, vă mărturisesc că mi-a fost foooarte dor de maşinuţa mea şi de şofat :).

Şi nu uitaţi că pe 21 avem petrecere în care sărbătorim un an de existenţă. Dacă vreţi să sărbătoriţi alături de noi vă rugăm să ne contactaţi.