Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Ping Pong

Galeria Camera K’ARTE   te așteaptă pe tine, iubitor de artă, la un vernisaj aparte!

 

Sâmbătă, 14 aprilie 2018, începând cu ora 18:00 se deschid porțile galeriei iar în perioada 14 – 30 aprilie 2018 Camera K‘ARTE va găzdui expoziția celor trei artiști. 🙂

Capetele noastre sunt rotunde, deci gândurile îşi pot schimba direcţia.

Ne-am început explorarea având în minte acest citat de Francis Picabia. Fără să ţinem cont de faptul că suntem extrem de diferiţi, din punct de vedere conceptual, am vrut să vedem dacă putem să facem o expoziţie împreună.

De fiecare dată când ne gândeam că am ajuns la un numitor comun, lucrurile se schimbau. Jonglarea cu ideile şi schimbarea lor între noi a devenit conceptul expoziţiei – de aici şi titlul acesteia, PING Pong. Nu ne interesează sportul în sine, ţinând cont şi de faptul că ieşim din regulile acestuia – având trei jucători şi nici o competiţie -, ci ideea de a împărţi ceva, de a da ceva de la unul  la altul.  Acesta a fost ghidul pe care l-am urmat.

În expoziţie arătăm lucrări recente ce fac referire la dinamica dintre noi, ca artişti şi prieteni.

Pe scurt- aceasta este introducerea pe care cei trei artiști ți-o expun, introducere prin care te invită să-i descoperi prin a lor creații.

BIO

Alina Andrei

(n. 1976, Braşov) fotografiază şi scrie de ani. Momentan în Cluj-Napoca, dar fotografiile sale ar putea fi de oriunde. Țin de ea, nu neapărat de locul unde sunt făcute. Uneori, când nu fotografiază oameni reali din carne și oase, foloseşte unii din hârtie. Îşi face singură personajele (cu creioane/cretă, foarfecă)  şi le fotografiază ca și cum ar fi oameni vii, cu povești reale. Oameni la fel de adevărați ca cei care trec pe stradă pe lângă ea. Publică multe din aceste imagini în fanzine (ediții limitate), în regim self-publish. De asemenea, le expune în galerii sau spaţii neconvenţionale.

Mihaela Hudrea

(n. 1989, Cluj-Napoca) locuiește și lucrează în Cluj, România. A absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca în anul 2011 și studiile de masterat la KASK (Academia Regală de Arte Plastice), Gent, Belgia în 2014.

Ea se considera un ,,colecționar de lumină” și un ,,călător în timp” și este obsedată de culori și de sentimentele pe care ele le evocă. A fi un artist, un ,,călător în timp” este ceva care-i eliberează mintea, permițându-i să se scufunde în profunzime în gândurile ei și să se conecteze la lume, în timp ce își decodează amintirile ca act creativ. Estetica ei urmărește forme naive și minimaliste. Desenul conectează totul în practica ei și își descrie acțiunile ca ,,desenând cu o pensulă”. Recent a început să produca obiecte abstracte pe care le consideră extensii ale desenelor. Când colectează lucruri vizuale, creează asociații intuitive. Munca ei este mai degrabă o constelație decât o progresie liniară, deoarece revine în mod constant, reconsiderând și umplând golurile.

George Roşu

(n 1982) trăieşte şi lucrează în Cluj-Napoca.

Cei care desenează îl arată cu degetul reproşându-i că nu desenează ci că scrie, iar cei care scriu îi reproşează la rândul lor că nu scrie ci că desenează. George Roşu insistă şi face asta de 20 ani.

Filtrând atât senzaţionalul cât şi banalul prin filtrele artistice reuşeşte (uneori) să aducă la lumină realităţi alternative, pe care le numeşte, simplu, poveşti fragmentate.

Acestea fiind ‘‘spuse‘‘, dragă iubitor de artă, hai mâine la vernisaj și dacă nu ai timp chiar mâine, până în 30 aprilie trebuie să treci pragul expoziției. 😉

Post a Comment