Inaugurarea circuitului “Transilvania Motor Ring”
Probabil cea mai mare investiţie din ultimii 20 de ani a Consiliului Judetean Mures cu valoare de peste 58 milioane lei, Transilvania Motor Ring şi-a deschis porţile publicului cu mare fast. Peste 60 de piloţi de motociclism şi automobilism au participat la inaugurarea “Transilvania Motor Ring”, care este primul circuit la acest nivel din Romania.
Circuitul se afla la aproximativ 20 de kilometri de Târgu Mureş, pe dealul localităţii Cerghizel, iar ca să ajungi acolo iţi trebuie puţină îndemânare şi orientare în spaţiu deoarece Google Maps nu cunoaşte traseul. Aşadar venind dinspre Târgu Mureş pe DN15, continuând apoi pe DJ151B spre Târnăveni, între localităţile Cerghizel şi Cerghid se face un drum în dreapta recent asfaltat, marcat de un mic indicator.
Ceaţa din ziua deschiderii circuitului a pus probleme atât publicului, cât şi participanţilor de pe circuit, astfel că până în jurul orei 14 vizibilitatea era foarte redusă, destul de nepotrivită pentru desfasurarea unui astfel de eveniment, asta a fost şi motivul pentru care programul prestabilit s-a decalat cu peste 1 ora.
Printre invitaţii de seamă putem enumera pe pilotul campion multiplu Titi Aur, dar şi Mihai Leu. După primele ture pe circuit, ei au oferit un feedback pozitiv şi au menţionat ca va fi un punct forte pentru dezvoltarea sporturilor cu motor a zonei. La inaugurare au participat şi mulţi piloţi locali.
Tribuna de 1500 persoane a fost aproape arhiplina dar şi podul de trecere peste circuit a fost preferat de un număr mare de vizitatori, oferind un punct de vedere apropiat. Menţionam că pista are potenţial pentru amenajarea unei noi tribune însă la momentul de faţă numărul de boxe mi s-a părut insuficient pentru organizarea unui eveniment internaţional cu participare masivă a echipajelor.
Aşteptăm cu nerăbdare următoarele evenimente pe acest minunat circuit.
Photo: Grávuly Vilmos.