Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-5° C
TOP

„Rugină”, romanul câștigător al concursului Prozoteca scris de mureșeanul Vali Covaciu se lansează la Târgu Mureș!

Romanul „Rugină” de Valentin Covaciu, câştigător al concursului de manuscrise Prozoteca din 2019 care a fost prezentat publicului în cadrul Târgului de carte Gaudeamus vineri, 22 noiembrie, va fi lansat la noi în târg joi, 5 decembrie, de la ora 18.30, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală. 

Editura Casa Cărții de Știință a relansat, în acest an, concursul de manuscrise (volum de proză scurtă și roman), într-o formulă nouă, PROZOTECA. Concursul nu mai este unul exclusiv de debut, ci se adresează tinerilor prozatori (limita de vârstă: 40 de ani) din toată ţara. Din juriu au făcut parte Alex Goldiș, critic literar, și Horia Corcheș, scriitor. 

(…) Romanul nu poate fi lăsat din mână de la primele pagini datorită unui talent de povestitor ieșit din comun pentru un debutant: Covaciu are o bună imaginație anecdotică, fler psihologic, capacitatea de a transcrie cu umor paradoxurile mărunte ale cotidianului și, nu în ultimul rând, dezinvoltura stilistică necesară pentru a da voce unor personaje excentrice.

Alex Goldiş

Cartea va putea fi comandată de pe site-ul editurii și de pe platformele Emag, Okazii și Cărturești (sau o puteți achiziționa la lansare).

valentin covaciuBio:

Valentin Covaciu a studiat Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Engleză în cadrul Facultății de Științe și Litere a Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș (în prezent Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”). 

A copilărit în satele Râciu (județul Mureș) și Telec (județul Neamț) și a făcut liceul în Târgu Mureș. A trăit un an în Cluj-Napoca și aproape un an în Londra.

Din liceu cochetează cu presa fiind implicat în proiectul „Versus” – un ziar realizat integral de elevi, a continuat să scrie pentru săptămânalul Opinia Mureșeană, iar din 2010 a început să lucreze la cotidianul Zi de Zi, inițial ca tehnoredactor, apoi ca reporter pentru domeniile cultură și învățământ.

Împreună cu Andrei Vornicu, prin Asociația Podium, a inițiat proiectul „Scriitori la școală”. Începând din anul școlar 2017-2018, până în prezent, în cadrul proiectului 15 autori contemporani români și maghiari s-au întâlnit cu elevi de liceu în timpul orelor de Limba și literatura română/maghiară.

Din 2017, face parte din echipa companiei independente Teatru 3G din Târgu Mureş.

Primele două volume de proză le-a publicat în 2008, „Solo de palavre” și „Caricaturi afunde”, la editura „Ardealul” din Târgu Mureș. După aceea, a publicat sporadic, fragmente de proză sau povestiri, în revistele Vatra și Discobolul. 

A citit fragmente din romanul „Rugină” (titlul inițial fiind „Omul de Tinichea”) în cadrul „Atelierului de literatură LitArt” și al Cenaclului revistei Vatra.

Ne vedem neapărat în cetate înainte de Moș Nicolae! ??

Post a Comment