Cargo revin la Târgu Mureș!
Sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 19.30, fanii Cargo și nu numai au ocazia de a-i revedea pe scenă la Jazz&Blues Club.
Înființată în 1985, CARGO este una dintre cele mai longevive și de success formații din țară, având la activ numeroase albume, hit-uri, videoclipuri și mii de concerte.
Pentru mine, un milenial român, ei vor fi întotdeauna sinonimi cu Dacă ploaia s-ar opri și Ziua Vrăjitoarelor. N-am ce să fac, prima era toată ziua pe Atomic, iar a doua o cântam toți prin parcuri la chitară. Să nu uităm nici de Nu mai am țigări, Aproape de voi sau Călare pe motoare, alte piese clasice Cargo.
În anul 2015, Trupa Cargo a marcat 30 de ani de activitate, fiind distinsă cu numeroase premii, diplome și titluri oferite de diferite municipalități din țară, decorată inclusiv de către Instituția Prezidențială cu Ordinul Cultural în Grad de Cavaler, Cetățeni de Onoare ai Municipiului Timișoara.
Componența actuală a trupei CARGO:
– Adrian Bărar (chitară, lieder)
– Adrian „Baciu” Igrișan (voce, chitară)
– Tavi Pilan (tobe)
– Ionut Cârjă (clape)
– Alin Achim (bass)
Prețul biletului este de 50 de lei și include, conform spuselor organizatorilor, o atmosferă incendiară garantată și multă distracție.
La afterparty va fi Old Man’s Party cu Dome.
Pentru mai multe informații, sunați la 0753 316 485.