Miss Balul Bobocilor Petru Maior 2012
Nu am putut să ajung la tot balul dar când am intrat şi am văzut fetele, pe la 7, am zis că după mine Bolog Madalina – Alexandra câştigă. Şi am avut dreptate. Ea este Miss Balul Bobocilor 2012 de la Universitatea Petru Maior are 19 ani, e studentă în anul 1 la Management.
Despre bal pot să vă spun că a durat mult…. că ei n-au avut mister şi că a fost puţină lume. Erau foarte multe locuri pe scaune. În rest toate bune… dar dacă la UMF s-au terminat biletele cu loc în 40 de minute cred că va fi omor.
Până atunci felicitări câştigătoarei … oricum toate fetele au primit premii, torturi şi aşa mai departe.
PS: sper că nu i-am scris numele greşit şi dacă l-am greşit i-am lăsat o carte de vizită, să mă sune şi corectăm.
Adi
Din punct de vedere jurnalistic sincer esti penibil, e cel mai prost articol pe care l-am citit, si nu cred ca lumea e deacord cu punctul tau de vedere, ar fi bine sa fi obiectiv si daca tot analizezi un subiect participa la tot evenimentu.
mihai
:)) serios. asa te-ai gandit tu ca ar fi meserias sa-mi faci program? ma duc unde vreau, cand vreau si cum vreau. asta nu e articol ca e stire. doar anuntam cine e miss si am mai bagat doua 3 remarci ca nu-s jurnalist sa scriu la norma. oricum eram curios sa aflu opinia ta despre bal nu sa-mi zici ca eu n-am opinie. mie mi-a placut gagica ce a iesit miss.