Petrecere de Crăciun în Ushuaia Coffee
Nu, nu este vreun local din străinezia, aşa cum v-ar păcăli numele.
Primul gând ivit atunci când am auzit Ushuaia Coffe, a fost că o fi ceva local nou deschis printr-un cartier fantomă din Tg Mureş, dar nu, e o cafenea, mai nouă ce e drept, din fix centrul oraşului.
După un scurt search am văzut că e vorba de cafeneaua de pe Bartok Bela nr 2B. Am trecut pe lângă cafenea de câteva ori, acum ştiu şi cum se numeşte 🙂 E exact pe colţ, lângă Sale e Pepe (local complet mobilat de la Ikea, dar despre asta altă dată).
Cafeneaua aceasta găzduieşte un party de Crăciun astăzi 26 decembrie şi cum eu încerc să nu scap nimic din vedere cu tema Crăciunului, vă ţin la curent. Titlul oficial este Christmas Party alături de Robeeo şi Tony Jay (Engi Csaba de la X-Factor) iar în deschidere încălzirea o asigură Adrian Funk şi Dj Stephano. Invitaţii speciali vor cânta la voce si clape coveruri şi colinde internaţionale.
Mai ştiu că grupurile mai mari de 8 persoane primesc un shot din partea casei, iar startul petrecerii începe la ora 5 dupa-amiaza (la fix când se aprind becurile pe centru) şi până spre orele 3 ale dimineţii. Vă las şi un număr de telefon unde să vă rezervaţi masă 0365.730.846, dar şi un link cu evenimentul pe facebook. Intrarea este libera!
Ca să vă fie mai uşor căutaţi pinguinul roşu (USHUAIA COFFEE). Distracţie plăcută şi sper că aţi avut un Crăciun frumos.
stephanodj
Multumiri pentru Paula si Mihai!Sarbatori fericite alaturi de familie!Va asteptam si pe voi la Ushuaia Coffe!;))Cauta…pinguinul rosu in centru!