Târgu Mureş
20 Apr, Saturday
-0° C
TOP

Alexandrina Hristov live în Tg. Mureş

Alexandrina Hristov, binecunoscuta cântăreaţa din Republica Moldova, va concerta live vineri, 7 iunie, pe terasa localului Saga începând cu orele 20.
Deşi localul s-a deschis acum aproximativ un an, până acum a reuşit să se ţină pe poziţii, încântându-şi constant publicul cu spectacole de stand-up, piese de teatru, concerte live şi party-uri tematice.
De această dată, în Saga, vă aşteaptă o voce excepţională – a Alexandrinei. Tânăra artistă cântă în limba română, franceză și rusă (fiind originară din Chişinău). Stilul său muzical este greu de definit, însă se încadrează între pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz și soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziţiei şi versurilor. Vocea ei puternică şi clară se diferenţiază cu uşurinţă de oricare altă voce din industrie, fiind inconfundabilă şi specială. Cântăreaţa a lansat acum câteva zile un videoclip la piesa “Pijamale reci”, motiv pentru care face o vizită tîrgumureşenilor.
În cazul în care vremea va fi instabilă şi va ameninţa buna desfăşurare a evenimentului, concertul se va muta sus, în cafenea.
Preţul unui bilet este de 30 de lei, iar rezervările se fac la 0757-342.700

 

–  Raita Olga Roberta

Post a Comment