Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-2° C
TOP

ARTmania Festival Sibiu 2016

Katatonia, Ihsahn, Pain of Salvation și Solstafir sunt în topul concertelor ce vor avea loc în timpul celei de-a 11-a ediții ARTmania Festival Sibiu. În plus, în weekend-ul 29-30 iulie 2016, Piața Mare din Sibiu va găzdui două scene, pentru prima dată în istoria festivalului, accesul publicului fiind gratuit și în acest an. Printre noile confirmări regăsim și Poemisia (IT), Heretic`s Dream (UK-IT), Avenue Lie (IT), Hteththemeth (RO), Mellowtoy (IT), Avenue Lie (IT), Psycholies (IT). Vespera (RO) și Stonelight (RO) sunt parte din festival, fiind selectate prin platforma GBOB România.

Katatonia revine în România, în premieră pe scena ARTmania Festival, vineri, 29 iulie. Despre ultimul album, lansat pe 20 mai 2016, formația declara: “albumul este probabil tot ceea ce am visat vreodată să transmitem, fără ca măcar să conștientizăm. Este o călătorie plină de aventuri printre elementele caracteristice Katatonia, reluate acum pentru a amplifica moștenirea noastră muzicală.”

Ihsahn este bine cunoscut pe scena internațională pentru colaborarea sa cu formația de black metal Emperor, chiar dacă în prezent s-a dedicat albumelor sale solo. Cel mai nou material de studio, Arktis, a fost lansat pe 8 aprilie, dată la care a confirmat și participarea la ARTmania Festival Sibiu 2016, o surpriză frumoasă pentru fanii săi din sudul europei. Ihsahn e un nume cu putere în conștientul colectiv Metal. Pe de o parte există trecutul său, forjat în întunericul nordic al Norvegiei: Emperor, una dintre cele mai respectate trupe din istoria black-metalului și, pe de alta parte, ca o eliberare de intuneric, aproape paradoxal, proiectul lui solo, progressive asociat cu Mikael Åkerfeldt – Opeth, Jørgen Munkeby – Shining și Devin Townsend.

Pain of Salvation sunt bucuroși să își revadă fanii din România și le dau întâlnire acestora pe data de 30 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Stilul lor se caracterizează printr-un sunet de chitară accentuat, puternic, cu o gamă vocală largă, cu multe schimbări rapide între pasajele dure și cele ambientale susținute printr-o experimentare poliritmică. O altă marcă a suedezilor este crearea fiecărui album ca unul conceptual. Câteva dintre temele abordate includ războiul și efectele lui asupra familiei și umanității, problemele de mediu, cum ar fi energia nucleară, formarea individului, natura divinității, umanitatea sau existența.

Solstafir, trupa islandeză de post-rock/metal, sosește pentru prima dată la Sibiu, pe scena ARTmania Festival. Grupul, a devenit un succes internațional după lansarea unor albumului “Köld” și “Svartir Sandar”, și a arătat de-a lungul timpului că nu există limite muzicale. Solstafir oferă un melanj atipic de texturi și sonorități reunite în melodii ce nu pot fi limitate prin încadrări stilistice.

În 2014, trupa a lansat un “Ótta”, un album atemporal, bazat pe timp, după spusele solistului Aðalbjörn Tryggvason. Albumul are ca esență un concept aparte, mistic, numit “Eykt” (opt), un sistem vechi de măsurare a timpului potrivit căruia cele 24 de ore ale zilei sunt împărțite în câte opt intervale, fiecare dintre ele deținând un nume specific iar “Ótta” fiind acea perioadă din zi care corespunde orelor 3–6.

La finalul anului trecut, Solstafir a revenit în atenția scenei muzicale internaționale cu un nou videoclip realizat pentru „Midaftann” („Miez de vară”), una dintre piesele cu sound melancolic și răscolitor, incluse pe ultimul lor album. „Midaftann” reia laitmotivul întregului album, teama, izolarea friguroasă exprimentată în diferite modalități și ne vorbește despre „cum e să rătăcești în întuneric. Să joci șah cu moartea, să fii ars de sare, să te îneci în ultimul val de păcate și să te întorci acasă, navigând după razele lunii”.

La ARTmania Festival, Solstafir va oferi iubitorilor de muzică un show special și mistic susținut sub razele lunii care vor lumina decorul perfect pentru muzica trupei: piața centrală a vechii cetăți medievale transilvănene.

The Foreshadowing, proiectul doom-metal din Italia, a surprins scena muzicală internațională încă de la albumul lor de debut “Days of Nothing”, un amestec emoțional de doom gotic și death metal melodic. Următorul material, “Oionos”, a adăugat armoniilor inițiale noi elemente și influențe muzicale, fiind întâmpinat, la rândul său, cu recenzii entuziaste de majoritatea publicațiilor de profil, fiind, de asemenea, numit „albumul lunii” de revista germană „Zillo”. “Oionos”, în traducere “pasăre de pradă” sau “pasăre prevestitoare” (numele vulturilor pe care vechii greci îi urmăreau pentru a prezice viitorul), readuce în prim plan tema abordată pe albumul de debut: Apocalipsa.

Din acest motiv, noul abum a ajuns să fie considerat de membrii trupei drept cel de-al doilea capitol al apocalipsei descrise prin melodiile lor. Anul acesta, zidurile medievale ale cetății Sibiului vor răsuna sub vibe-urile muzicii The Foreshadowing, plină de emoții, melancolică și întunecată, ca lumea în care trăim și ca atmosfera vechilor povești ce se ascund între aceste fortificații.

Fallen Arise, un proiect symphonic gothic metal din Grecia, a cucerit scenele naționale și regionale, producând trei albume primite cu entuziasm de public. Cel mai nou album al trupei, „Adeline”, reunește o serie de piese intense, complexe, cu sound matur. Muzica lor te conduce într-o călătorie prin lumi aparte, iar vocile te trimit cu gândul la duete de tipul „frumoasa și bestia”. De-a lungul carierei sale, trupa s-a făcut remcarcată prin tranzițiile și îmbinările fine ale părților de metal symphonic cu notele gotice și ale influențelor atmospheric rock cu elemente extreme, mai dure. Pasajele simfonice incluse în piesele albumului „Adeline”, desăvârșite în colaborare cu Opera Națională a Greciei și Orchestra de Stat din Atena, vor surprinde artmaniacii prin delicatețea tonalităților ce vor răsuna în Piața Mare a Sibiului

Cea de-a 11-a ediție ARTmania Festival, găzduiește și în acest an Semifinala Regională a concursului muzical GBOB România (Global Battle of the Bands – Bătălia Mondială a Formațiilor organizată anual în peste 30 de țări de pe 5 continente). În cadrul acestui eveniment organizat joi, 28 iulie în Oldies Pub din Sibiu, publicul va avea ocazia să descopere noi formații, să asculte muzică nouă, actuală, originală și live aparținând unei game largi de genuri muzicale.

Post a Comment