Târgu Mureş
13 Apr, Sunday
8° C
TOP
vibe festival

Avem noutăți de la VIBE Festival!


Cunoscut deja pentru vibe-ul său inconfundabil, festivalul revine între 3 și 6 iulie 2025, într-un cadru plin de viață de pe malul Mureșului, lângă Târgu Mureș. Suprafața evenimentului a fost extinsă semnificativ față de anul trecut, oferind astfel cea mai amplă experiență de festival de până acum.

VIBE Festival va găzdui artiști internaționali și locali pe 7 scene și va continua să integreze inițiative creative și activități de comunitate – valori esențiale care au definit VIBE de-a lungul anilor.

Line-up-ul este deja public și aduce la Târgu Mureș, pentru prima dată, headlineri precum Dimitri Vegas & Like Mike, Stella Bossi și Olivier Giacomotto. Totodată, după doi ani, Tujamo revine pe scena VIBE.

Odată cu lansarea biletelor de o zi, festivalierii au ocazia să-și vadă artiștii preferați în oricare dintre cele patru zile de festival.

➡️ Abonament complet (4 zile): 449 lei

➡️ Bilete de o zi – începând de la 129 lei

➡️ Bilete VIP de o zi – începând de la 249 lei

Prețurile sunt dinamice: numărul biletelor disponibile la fiecare preț este limitat, iar după epuizarea acestora, se trece automat la următorul prag de preț. Cu cât achiziționezi mai devreme, cu atât prețul este mai avantajos.

VIBE 2025 vine cu oportunități pentru tinerii care vor să se implice în organizarea festivalului și să trăiască experiențele din culise. Voluntarii se pot înscrie în VIBE Crew până pe 16 aprilie.

Pe 6 aprilie s-a încheiat înscrierea în competiția Epic Music Battle, unde au aplicat 66 de artiști: 15 trupe și 51 DJ-i. Dintre aceștia, 4 trupe și 7 DJ-i vor fi selectați pentru a urca pe scena oficială a festivalului.

Organizatorii mențin o legătură strânsă cu participanții și încearcă, an de an, să creeze experiențe de neuitat. Această legătură se reflectă și în cercetarea sociologică VIBE CHECK, completată de aproximativ 2350 de persoane din comunitatea VIBE. Prin acest demers, organizatorii au dorit să afle cum a fost perceput festivalul în anii anteriori și în ce direcție ar trebui să evolueze pentru a răspunde cât mai bine nevoilor participanților.

Tinerii creativi au avut ocazia să contribuie la designul oficial al merch-ului VIBE printr-un concurs dedicat. Proiectele înscrise sunt evaluate de un juriu de specialitate, iar lucrările selectate vor intra în producție și vor putea fi achiziționate înainte și în timpul festivalului.

Zona de glamping vine anul acesta cu facilități sanitare îmbunătățite: toalete cu bazin cu apă, dușuri și vestiare. Pentru un plus de confort, participanții vor avea acces la prize de încărcare, curent electric și zone de relaxare umbrite. Opțiunile de cazare pornesc de la 200 lei/persoană, cu variante care variază de la corturi deja montate până la căsuțe din lemn închise, ce oferă un nivel sporit de confort, intimitate și siguranță.

Post a Comment