Târgu Mureş
10 Nov, Sunday
-2° C
TOP

Concert de muzică Folk cu Marius Baţu în Office

Cu noua lege antifumat în localuri, concertele sunt o mai mare plăcere.

Unul dintre ele va avea loc acum sâmbătă începând cu ora 20.00 în Office. Natura concertului este folk iar pe scena urcă Marius Baţu, cel care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. A urmat o colaborare cu formația Holograf la spectacole și albume. În aceeași perioadă, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi.

În luna iunie a anului 2001 Marius Bațu este cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani” și se remarcă prin melodii ca „Elegie”, „2000 de ani” și „Cântec șoptit”. După perioada Pasărea Colibri a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiș și alți artiști.

La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un nou produs marca Poesis, albumul „Babilon”.

Eu zic că nu are cum să nu iasă bine, cald, frumos. Aşa că sâmbătă 9 aprilie, ora, 20.00 nu vă faceţi alte planuri. Pentru suport, sunteţi încurajaţi să contribuiţi cu 15 lei. 

Să fie muzică folk în Office.

Post a Comment