Târgu Mureş
09 Dec, Monday
2° C
TOP

Concert Dj Project în Jazz

Cei din Jazz ne-au adus la cunoştinţă că vor găzdui un concert miercurea asta. În mod normal aveau ceva petrecere cu temă dar au schimbat macazul şi i-au invitat pe cei de la DJ Project să susţină un concert, cu ocazia începerii noului an universitar (cred că vreo lună jumate tot cu asta o să o ţină toata lumea, cu noul an universitar).

Despre DJ Project am să scriu câteva date deşi nu prea au nevoie de prezentare, ei fiind consacraţi pe piaţa muzicală românească. S-au format în anul 2000 iar stilul abordat este dance. Formula iniţială era constituită din Gino Manzotti şi Dj Maxx, iar în 2003 s-a alăturat grupului Elena Baltagan. Au avut multe piese de succes printre care “Lumea ta“, “Printre vise“, “Privirea ta” , “Şoapte“, s.a.Ce nu ştiam despre ei, este faptul că în 2005 au intrat şi pe piaţa europeană iar numele de scenă adoptat de ei era “Elena”. În anul 2006 au fost distinşi cu premiul de Best Romanin Act în cadrul decernării premiilor MTV Romanian Music Awards iar momentul lor de glorie a fost atunci când au fost desemnaţi câştigătorii premiului  BEST ROMANIAN ACT la MTV Europe Music Awards, eveniment desfăşurat în 2006 la Copenhaga.   Din anul 2009 Elena a decis că îşi doreşte o carieră solo şi în locul ei au cooptat-o pe deja consacrata Giulia Anghelescu. Cele mai cunoscute piese de când a intrat Giulia în trupă sunt : “Nu“, “Regrete” şi “Mi-e dor de noi“.

Părerea mea e că nu a fost o mişcare deloc rea venirea ei. Chiar mi se pare că Giulia se identifică bine cu imaginea grupului, ea fiind o fată rezervată, fără imagine pătată prin presa de scandal, ori asta e foarte bine, formaţia DJ Project având o reputaţie de trupă serioasă.

Dacă vă interesează evenimentul puteţi să-i vedeţi miercuri 13 octombrie , ora 22.00 în clubul Jazz. Preţul de intrare de 15 lei cu Studcard şi 20 de lei fără. Rezervări puteţi face la nr de tel +40-724 400322.

Comments (1)

Post a Comment