Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
-5° C
TOP
unplug retreat

Deconectează-te vara aceasta la Unplug Retreat!

Într-o lume dominată de tehnologie, unde notificările și alertele ne întrerup constant activitățile și interacțiunile, Unplug Retreat oferă antreprenorilor, profesioniștilor și familiilor lor oportunitatea de a se deconecta de la device-uri și de a se reconecta cu esențialul.

Unplug Retreat, ce va avea loc între 26 iulie și 1 august 2024 la Camping Fain din Sălard, județul Mureș, este mai mult decât o simplă vacanță. Este un moment de respiro, un prilej de a pune telefoanele și dispozitivele deoparte pentru a redescoperi liniștea și bucuria autentică a vieții. 

„Într-o eră a hiperconectivității, este esențial să ne reamintim importanța deconectării și reconectării cu noi înșine și cu natura, Acest retreat oferă o ocazie rară de a experimenta viața fără distrageri tehnologice și de a redescoperi bucuria lucrurilor simple.”

Alex Ardelean, fondatorul Unplug

Participanții vor avea la dispoziție o gamă largă de activități, de la sesiuni de yoga și drumeții în natură, la ateliere de scriere creativă, hipnoterapie și psihoterapie. Muzica spontană, cercurile de discuții și atelierele de arts & crafts vor completa experiența, oferind o varietate de opțiuni pentru toate gusturile și nevoile.

Pentru a răspunde diferitelor preferințe, Unplug Retreat oferă trei pachete de participare.

  • Experiența de 3 zile (26-28 iulie) include activități precum sesiuni de Integration Game, drumeții, ateliere creative și sesiuni de hipnoterapie.
  • Experiența de 5 zile (26-30 iulie) adaugă cercuri de femei și bărbați, sesiuni de digital wellbeing și ecstatic dance.
  • Experiența de 7 zile (26 iulie-1 august) include toate activitățile din pachetele anterioare, plus ateliere de improvizație teatrală, fabricare kombucha, DJ party și multe altele.

Participanții vor beneficia de cazare într-o locație feerică, având posibilitatea de a alege între căsuță sau cort propriu. Trei mese delicioase pe zi, gătite cu drag de chef Dan Todea și participanți voluntari, vor completa experiența. În plus, fiecare participant va avea acces la peste 20 de ateliere și activități, sprijin specializat din partea psihoterapeutului Alina Ungureanu pentru gestionarea procesului de deconectare, și oportunitatea de a se conecta cu natura și cu cei din jur.

Pentru mai multe informații și rezervări, vizitați site-ul Unplug Retreat.

Post a Comment