Târgu Mureş
25 Apr, Thursday
9° C
TOP

Ştiati că puteți salva 3 vieți printr-o simplă donare de sânge?

Ştiati că puteți salva 3 vieți printr-o simplă donare de sânge?

Campania „Donează sânge! Fii erou!” revine la Mures prin Liga Studenților Tg. Mureș

Liga Studenților Tg. Mureș organizează, proiectul „Donează sânge! Fii erou!”, în perioadele 3-7 decembrie 2018 o nouă campanie națională de donare de sânge. Acţiunea are loc la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Mures de pe strada Molter Karoli Nr.2 între orele 8:00 și 13:30.

Milioane de oameni suferă de cancer, anemie sau sunt implicați în diferite accicente  și cu toții au nevoie de sânge. Sângele nu are încă un substitut artifixial, de aceea apelăm la voi, dragi eroi! Desfășurându-se în apropierea Crăciunului, inspirați de spiritul sezonului, am decis ca această campanie să aibă ca și scop și donarea tichetelor de masă unor familii care au mare nevoie de ajutor.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să poţi dona sânge?

Oricine poate dona sânge, dar, pentru că ne preocupă sănătatea dumneavoastră atât înainte, cât și în timpul actului de donare, orice donator trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

  • să aibă asupra lui actul de identitate sau permisul de ședere
  • să mănânce dimineață un mic dejun ușor fără grăsimi
  • vârsta 18-60 ani
  • stare generală de sănătate bună
  • greutate corespunzătoare: femei >55kg, bărbați >60kg
  • să nu fi avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase
  • să nu fie alergic
  • să nu fie răcit
  • să nu fie sub tratament medicamentos
  • să nu aibă tensiune arterială >180/100 mmHg
  • să nu fie în perioada menstruației
  • să nu fie sub tratament anticoncepțional
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale sau dentare
  • să fie odihnit
  • să nu fie după tură de noapte la serviciu
  • să nu fi consumat alcool în ultimele 72 ore
  • să nu fi mâncat grăsimi în ultimele 24 ore
  • să nu fie în pensie de boală (indiferent de diagnostic)
  • să nu te fi vaccinat în ultimele 2 săptămâni
  • să nu-și fi făcut tatuaje în ultimele 6 luni

Facilităţile donatorului de sânge:

  • Primeşte 7 bonuri de masă cu care va putea face cumpărături în orice magazin care acceptă bonuri de masă
  • Următoarele analize de sânge sunt gratuite:
    – Hepatită B şi C
    – HIV (SIDA)
    – VDRL (Sifilis)
    – HTLV (Leucemie)
    – Hemoglobină
    – Grup (A, B, O, AB), Rh (D)
    – Anticorpi antieritrocitari (pentru fetele cu Rh – )
  • Primeşte o adeverinţă pentru:
    – Reducere de 50% pentru transportul în comun pentru 1 lună
    – 1 zi liberă

Motive în plus să donați sânge:

  • nu există substitut pentru sângele uman
  • sângele donat are o durată de viață limitată (de aceea este important să donați constant)
  • se recoltează 450 de ml de sânge, dintre care o unitate de sânge recoltată de la un donator (420 ml) poate salva 3 vieți, iar restul (30 ml) se folosește pentru analize
  • cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde
  • doar 2% din populația României donează sânge, deși este estimat că aproximativ 60% din populația țării va avea nevoie, la un moment dat, de minim o transfuzie de sânge
  • nu costă nimic
  • scade riscul de a dezvolta anumite forme de cancer
  • scade riscul de producere a infarctului miocardic acut
  • este un act umanitar

Haideți să fim solitari cu cei suferinzi și totodată cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Tîrgu Mureș, să suplimentăm cantitatea sângelui, deoarece Împreună Facem Diferența

Post a Comment