Târgu Mureş
07 Dec, Saturday
3° C
TOP
dor targu mures

DoR Pop Up la Târgu Mureș

Redacțiile DoR și Școala9 se mută la Târgu Mureș și în câteva sate din județ între 22 și 26 iulie 2019, ca să cunoască mai bine regiunea și pe oamenii care locuiesc aici.

Vin aproape 30 de jurnaliști care abia așteaptă să vorbească cu tine pe teren și la evenimentele pe care le-au pregătit:

  • open hours în redacție pe 22 și 25 iulie,
  • întâlnirea cu comunitatea DoR pe 23 iulie și
  • atelierul de povești vizuale pe 24 iulie

DoR este un trimestrial de jurnalism narativ care împlinește în această toamnă 10 ani iar Școala9 este o revistă online dedicată educației preuniversitare din România. Ambele sunt publicate de Media DoR, o organizație de presă independentă creată de jurnaliști. 

De-a lungul anilor, articolele lor au fost folosite ca sursă de informații de către jurnaliști și cercetători, referință în elaborarea de politici publice sau recomandate ca lecturi esențiale de organizații media internaționale.

DoR

DoR a ales județul Mureș pentru prima lor relocare, cu întreaga redacție, pentru că Târgu Mureș e un oraș viu în mijlocul unei regiuni cu istorie bogată și complicată, pe care doresc să o înțeleagă mai bine și să o explice tuturor celor care îi citesc.

DoR Pop Up la Târgu Mureș este pariul lor că cele mai relevante povești pentru cititori se întâmplă în locurile în care viața obișnuită se intersectează cu dorința de schimbare, nu pe culoarele puterii de la București. Cu această ocazie, vor testa și modul în care o redacție poate funcționa în stil pop up: vin cu toată echipa, nu doar reporterii, și lucrează împreună cu publicul ca să arăte transparent ce face o redacție.

O să publice toată săptămâna și în perioada care urmează materialele pe care le documentează la Mureș.

Mergi să vorbești cu ei când îi vezi în oraș și în satele mureșene. Îi poți recunoaște după tricourile DoR. 😀

Ce fac la Târgu Mureș, pe lângă teren?

Luni, 22 iulie 2019:
17:00 – 19:30
Open Hours în redacția de la sediul Lateral Romania, str. Ghe. Doja 64-68. Deschid ușile redacției la finalul primei zile de teren pentru a arăta cum lucrează și pentru a discuta cu tine subiectele pe care le explorează.


Marți, 23 iulie 2019:
18:30 – 20:30
Întâlnire cu comunitatea DoR la Lateral Romania. Vino să vă cunoașteți, să le povestești cum e viața în Târgu Mureș și să le spui ce contează pentru tine. Vor povesti și ei despre ceea ce fac, cum arată munca lor și cum e viața la DoR. Înscrie-te aici ca să participi: http://bit.ly/2NSLVXp


Miercuri, 24 iulie 2019:
10:00 – 15:00
Atelier de storytelling vizual pentru adolescenți cu Oana Barbonie, Art Director Școala9. Oana vrea să construiască, cu ajutorul adolescenților, o hartă vizuală a orașului, prin intermediul poveștilor lor. Participanții vor spune povești reale prin desen, scris, fotografie, desenul pe post-it-uri, colaj, pictură etc. și vor ieși pe teren, prin oraș.

Joi, 25 iulie 2019:
10:00 – 16:00
întâlnire cu publicul la J’ai Bistrot Târgu Mureș. Mergi să bei o cafea sau o bere împreună, sunt toată ziua în J’ai ca să finalizeze articolele documentate în oraș și în județ.

Poți afla pe pagina de Facebook a evenimentului orice modificare a programului.

Sunt oameni faini, interesanți, captivanți care chiar au multe de spus și multe interesante! Chiar trag de tine ca să mergi să îi cunoști! 😀

Post a Comment