Și s-a încheiat Electricul, e timpul să ne spălăm cizmele de care nu am prea avut nevoie în acest an și să primim câteva nopți sănătoase de somn.

Această ediție pare a fi cea mai divizată de până acum în ceea ce privește părerile participanților. Foarte mulți se jură că nu mai cumpără bilete fără să știe line-upul în avans, alții cărora nu le pasă în mod deosebit de nume, ci vor doar atmosferă și muzică 24/7 s-au bucurat nespus și de-abia așteaptă să cumpere abonamentele de 299 lei pe care le vor pune organizatorii la vânzare cât de curând.

Ultima zi mi-a ridicat puțin în ochi festivalul prin show-ul oferit de Dubioza kolektiv care livrează de fiecare dată un concert demențial. Și dacă nu-ți place muzica în mod deosebit sau crezi că toate piesele sună la fel, nu ai cum să nu râzi la glumițele stupide spuse de membrii formației cu un accent profund slav, care îndemna publicul să scoată muzică de pe Pirate Bay sau să fumeze iarbă la liber în fața scenei.

Ce am așteptat însă a fost Jessie J and boy, oh boy, cât de tare se simte și vede diferența dintre ea, un performer adevărat și restul numelor de la festival. A vorbit mult, dar nu degeaba și a întreținut cele mai emoționante momente de la festival, când a coborât de pe scenă și i-a oferit unui fan în lacrimi microfonul și o îmbrățișare sau, momentul culminant, când a urcat-o pe scenă pe Adalia, o fetiță de 10 ani alături de care a cântat Masterpiece. Ideea e că totul, de la voce, la instrumental, la backing vocals, la showul în sine au fost minunate și totul sună foarte personal. Inclusiv persoanele care nu o cunoșteau s-au simțit bine. Good Electric Castle, good, la cât mai mulți artiști profi te rugăm.

Cum spuneam și ieri, am prins și ultima masă la Electric, la Eat it, și sincer, a fost demențială. Pastele alea proaspăt făcute pe loc în rulotă sunt printre cele mai bune pe care le-am mâncat (sper că nu vorbea doar foamea din mine). Spre finalul serii, ca de obicei, s-au strâns mii de oameni la coadă la Return point pentru a-și primi înapoi banii de pe brățări. Am preferat să rămân cu un minus de 20 lei și să mă duc la autobuz.

Deci a mers sau nu Electricul anul acesta? Sincer, pentru mine la următoarea ediție va fi pas dacă nu văd artiști care mă interesează pe line-up. Muzica de după 12 seara de la Electric chiar nu mă atrage, iar cei de până la 12 care mi-au plăcut cu adevărat îi pot număra pe degetele de la o mână. Mâncarea a fost foarte bună, dar pentru asta am Street Food festivalurile, așa că la anul probabil voi alege Summer Well sau un festival din afară (repet, depinde de organizatori ce artiști aduc). Și treburile astea țin de gust și chiar cunosc mulți care au ieșit mulțumiți din toată treaba asta.

Aceastea fiind spuse, apreciez că lumea de la Electric e întotdeauna civilizată (probabil pentru că nu le ajung banii să se îmbete, jk 😀 ), chill, organizatorii țin mult la curățenie, spiritul eco și organizează activități pe timp de zi (la care nu apuc personal niciodată să mă duc dacă nu stau în camping). Iar adiția Lidl-ului este o idee bună. Și mai bună ar fi să meargă pe ideea occidentală că ai voie în camping inclusiv cu alcool adus de acasă, dar probabil mai avem mult până acolo.

Apropo, că tot era pe Bucket List-ul furnizat chiar de ei, m-am furișat în Premium Lounge să văd care e tam-tamul. Ce găsim acolo? Pseudo-vedete și „influenceri”. Ce mi-a picat bine? Toaletele bineînțeles, sunt curate și îngrijite, cu oglindă, robinet normal, săpun și hârtie igienică din aia moale. Probabil dacă sunt cozi imense la intrare, e mai ușor să intri pe acolo. Merită supraprețul? Decide fiecare pentru el.

Dacă anii trecuți Electric a fost marcat de noroi, anul acesta peste tot au fost cozi și cred că asta îmi va rămâne în minte. Cozi infernale oriunde te întorci, mai ales după 7-8 seara. Ah, și Glo. Ugh, așa reclamă agasantă nu am mai văzut demult. Ce-i drept m-au și pregătit zecile de reclame pe Facebook și mașinile presărate prin tot orașul de această ură de ceva vreme, așa că nu pot da vina în totalitate pe festival.

That’s it, folks!

Photos: Electric Castle