Interviu cu Nicu Covaci – Phoenix

După ce anul trecut au sărbătorit 55 de ani de activitate, formația Phoenix și alături de ea, Nicu Covaci, revin luni în orașul nostru cu un concert care este deja sold out pe site-ul bilete.ro, concert care face o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul Cei ce ne-au dat nume și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu.

Una dintre cele mai vechi amintiri ale mele este cea în care am învățat să folosesc pick-up-ul în garsoniera noastră din Chișinău și am putut în sfârșit da iama în raftul de viniluri alor mei fără ca ei să mă supravegheze cu ochii lor vigilenți. Bineînțeles că aveam discurile mele, cele cu povești, însă „Rățușca cea urâtă” nu mă putea ține departe de copertele colorate ale albumelor muzicale. Tatăl meu avea o colecție impresionantă, strânsă cu greu pe vremea URSS-ului când făceai rost de viniluri pe sub mână sau stăteai și câte 12 ore la coadă pentru unul (chiar atât a stat mama ca să pună mâna pe A Hard Day’s Night de la The Beatles).

Ce comori aveam acolo? Pink Floyd, The Beatles, Jimi Hendrix, Led Zeppelin, toți giganții, iar printre atâtea nume străine și o copertă umplută cu desene fantastice, coborâte parcă din basme pentru a satisface setea de povești a unei fetițe de 5 ani: Cantofabule.

Acele nume nu au fost înșirate degeaba. Phoenix sunt cei care au dat naștere rockului românesc, cei care în pofida destrămării numeroase a formațiilor de gen din anii ’70, au reușit să renască și să vină cu un gen muzical nemaintâlnit până atunci. Cei care sunt pe scena muzicală românească de 56 de ani.

Cu ocazia concertului de luni, am avut privilegiul de a-i pune niscaiva întrebări legendarului Nicu Covaci, iar din fericire acesta a ales să-mi răspundă la ele pe șleau. Fetița de acum 25 de ani îmi face cu ochiul și zâmbește. 🙂

OIM | Cum se simte să fii de aproape 56 de ani pe scenă?

Simțul responsabilității crește odată cu vârsta… 🙂

OIM | V-ați format cu 6 ani înainte de Black Sabbath și Led Zeppelin și în același an cu Rolling Stones. Simțiți că fiind din România, vi s-a furat oarecum titlul de „tații rockului”?

Nu, suntem fericiți că am avut posibilitatea să învățăm câte ceva de la ei atunci cand au apărut (ei fiind de neam celtic ca și noi) și ne-am găsit propriul drum bazat pe folclor arhaic străbun. Noi am fost influențați de Kinks, Beatles, Byrds… Avem mare succes, deja îl cunoscusem pe Cornel Chiriac – el ne-a dus peste tot, la Radio România, la Electrecord… Apăruse și discul Vremuri care a rupt toate recordurile de vânzări.

Dar în 1971 s-a întâmplat ceva: s-a întors Ceaușescu din niște vizite internaționale (în alte state comuniste) și a venit cu o idee fixă: toată muzica să se bazeze pe folclor.

El avea impresia că folclorul e „Bine-i, mândro, pe tractor, cu Ceaușescu conducator”… Și noi făceam deja folclor, dar… folclor american. 🙂 Am avut norocul să găsesc în pivnițele Electrecordului niște înregistrări foarte vechi, cu folclor arhaic românesc care sunau de ni se ridica părul în cap.

M-am închis cu Ioji în casă și le-am ascultat pe toate… Nu mai întâlnisem așa ceva. Așa a ieșit „Cei ce ne-au dat nume”, în 1972 – albumul care se va cânta și în acest turneu.  A devenit stilul nostru propriu, am impus un alt gen de muzică, unul care ne caracteriza. Și de atunci, acesta ne-a fost drumul. Deci răspunsul ar fi … nu. Pentru că dacă nu eram în România, nu aveam acces la această latură și nu s-ar fi dezvoltat acest stil al Phoenix-ului.

OIM | Cum credeți că ar fi evoluat traiectoria formației dacă locuiați în Marea Britanie de exemplu? Sau tocmai apartenența la „sufletul românesc” e ceea ce v-a împins în această direcție?

Având în vedere că influența folclorului român este puternică în cultura celtică, sunt convins că am fi ocupat un loc important pe plan internațional. Ca să înțelegi – exemplul e perfect, cu Marea Britanie – am avut surpriza să descopăr niște piese irlandeze identice cu unele din Năsăud, de exemplu. Nu asemănătoare. Identice!

OIM | Aveți regrete în ceea ce privește activitatea artistică de-a lungul anilor?

DA…Deși formația PHOENIX este sortită să renască, dacă membrii acesteia nu s-ar fi schimbat cum s-a întâmplat de-a lungul anilor, cred că eram mult mai departe acum.

OIM | Când ați simțit că a fost apogeul dvs. creativ și de ce? Sau credeți că urmează?

Succes mare am avut de-a lungul anilor, un apogeu nu cunosc, s-ar putea să urmeze!

OIM | Care este cea mai frumoasă amintire din viața de turneu?

Turneele cu Aria, din anii 70, conțineau 2 concerte în fiecare zi și 3 concerte duminica.  Erau sălile arhipline, iar noi eram într-o formă fizică și spirituală extraordinară.

OIM | Ce ascultați de plăcere?

Muzică celtică si muzică preclasică.

OIM | Care este piesa preferată a propriei formații? Este o alegere ce ține de propriul gust muzical sau de amintiri legate de aceasta?

VINO, ȚEPES! este în momentul acesta piesa preferată. Este vorba de o anumită stare, pe care o ai într-un anumit moment.

OIM | Mulți se plâng că muzica a luat-o pe o traiectorie descendentă. Ce recomandați tinerilor care vor să rectifice acest lucru și să promoveze rockul autentic?

În primul rând să aibă credință, să știe ce e bine si ce e rău, ca să poată da cu toată forța și convingerea mai departe publicului. Doar atunci apare fenomenul de rezonanță, scopul final al fiecărei manifestări artistice.

Conform spuselor formației, ca un proiect de înaltă ținută culturală, „Sinteza” își propune a fi un concert caracterizat prin accesibilitate, cu toată-i mirifica metaforie. În acest concert, acordurile rock și ethno-rock care au transformat formația Phoenix în unicat vor purta permanentul mesaj – unul de chemare spre rădăcini.

Ne vedem luni la Palatul Culturii!  ?