Între fericire şi uitare: ”Jocul de-a vacanţa” la Teatrul Național
Mereu relevantă, actuală şi plină de farmec, dramaturgia lui Mihail Sebastian continuă să încânte noi generaţii de spectatori.
Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania ”Liviu Rebreanu” readuce pe scena sălii mari unul dintre cele mai îndrăgite texte semnate de Mihail Sebastian și anume comedia ”Jocul de-a vacanţa”.
”Cum ar fi să lăsăm deoparte toate grijile, regretele, nevoile… și să trăim în prezent?
Jocul de-a vacanța, jocul de-a uitarea sau jocul de-a fericirea – după cum îl numește protagonistul operei – este un joc al spiritului, cu umor fin, care vorbește despre singurătate, fericire și dragoste, într-o existență individuală, neperturbată de societate și ferită de cotidian.
Vă invităm într-o pensiune din munți, izolată de civilizație, locul în care personajele visătoare își construiesc un univers personal, dar colectiv, în căutarea fericirii.
Încearcă și tu jocul ăsta. Merită.”
Nicolas Cristache
Din distribuţie fac parte actorii
Dan RĂDULESCU – Domnul Bogoiu, Radu ANASTAS – Ştefan Valeriu, Dana PANCU – Madame Vintilă, Liviu PANCU – Maiorul, Ale ŢIFREA – Corina, Alex STOICESCU – Jeff,
Larisa DOBRIN – Agneş, Ştefan MURA – Un mecanic, Ion VÂNTU – Un călător şi Bianca FĂRCAŞ – Nevasta călătorului.
Regia artistică şi adaptarea au fost realizate de Nicolas CRISTACHE, scenografia îi aparţine lui Bogdan SPĂTARU, light designul a fost creat de Daniel KLINGER, regia tehnică este asigurată de Laurenţiu BARNEA, iar sufleor este Iolanda BELBE.
Spectacolul are o durată de 2h (fără pauză) şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste ? 14 ani +
Reprezentaţia va avea loc joi, 11 aprilie 2024, de la ora 19:00, la Sala Mare.
Biletele pot fi achiziţionate online de pe teatrunational.biletmaster.ro.