Live Jam Ede&Femi în Office!
Deși săptămâna abia a început, am găsit în programul celor de la Office un eveniment care face tranziția spre weekend mai ușoară și seara de joi mai agreabilă. E anunțat ca între prieteni: „live jam Ede & Femi”.
Noțiunea de jam session presupune prezentarea materialului muzical așa cum a fost el conceput, fără orchestrație majoră și folosind improvizația. Despre Ede Molnár știm că a studiat muzica clasică la Liceul de Artă din Târgu Mureș și a făcut parte de-a lungul timpului din mai multe proiecte muzicale din zona punk/hard-rock-ului sau a rock-ului alternativ. De curând și-a lansat primul album în sufrageria J’ai Bistrot. Ede și Femi îi vor avea ca invitați speciali pe Ila Gábor și Sándor Vilmos.
Concertul va avea loc joi, 7 noiembrie, cu începere de la orele 22.00, iar intrarea este liberă!