Târgu Mureş
26 Apr, Friday
15° C
TOP
LUMI.NATIV

LUMI.NATIV

LUMI.NATIV este o instalație de lumină în spațiul public al cărei concept este inspirat din mediul organic, din natură, obiecte celeste sau fragmente de geometrie sacră, motivul tradițional fiind o reprezentare abstractă, o ilustrare plină de simetrie și iterație.

Elementele acestui motiv de lumină, chiar dacă sunt separate și distanțate, își demonstrează potențialul de apartenență și adeziune în patrimoniul cultural național atunci când este privită din perspectivă. Nativă sau ereditară, lumina din interior nu are etnie sau religie. Este albă, este neutră, este aceeași pentru toți.

Descrierea istalației:

Un motiv tradițional compus în perspectivă și alcătuit din 7 structuri de metal și lumină led la o distanță de aproximativ 3 metri una față de cealaltă. Interiorul structurilor din metal, “calea” sau “tunelul”, este luminată de un tub difuz de lumină led neutră. În interiorul acestuia, respectiv pe sub cele 7 structuri, se pot deplasa câte două persoane simultan și pe același rând. Ocazional, compoziția de lumină a celor 7 structuri se recompune prin diverse treceri tacticoase, sporadice sau prin pulsații succesive de lumină. Instalația este realizată de NoiseLoop Studio în cadrul Festivalului FORMA 2 | Cultural Local și va fi amplasată temporar în fața Centrului cultural “Mihai Eminescu”.

Hai să vezi spectacolul de lumini, hai să apreciezi proiectul celor de la 3g HUB în colaborare cu Asociația K’arte și Noiseloop Studio! Va fi foarte interesant! 😉

LUMI.NATIV se va aprinde duminică, 31.01.2021, cu începere de la ora 19:00.

Pentru a te bucura de experiența FORMA 2, rămâi conectat la paginile de facebook și youtube ale organizatorilor și partenerilor și anume 3g HUB, Asociația K’arte și Noiseloop Studio.

Duminică faină și interesantă să ai! LUMI.NATIV se va asigura să fie așa 😉

Post a Comment