Târgu Mureş
25 Apr, Thursday
9° C
TOP

M de la Iepure

Marți 10 ianuarie 2017, de la ora 19.00, la Sala Parking va avea loc prima reprezentație din acest an a spectacolului M de la Iepure de Andreea Radu, în regia lui Ovidiu Caița.

 Luchian Pantea și Csaba Ciugulitu, actorii Companiai Liviu Rebreanu,  fac parte din distribuţia spectacolului . Scenografia este semnată de Măriuca Ignat, muzica şi sound design sunt realizate de Cornel Sorian, iar materialul video îi aparține lui Cătălin Roșață.

M de la Iepure este o poveste (aproape) reală a unor prieteni crescuţi şi educaţi de cartier. Povestea se naşte din amintirile celor doi şi din revolta efectivă împotriva vieţii de jos în care s-au născut (fără a avea posibilitate de alegere). Pe ritmuri de hip hop şi cu vise măreţe, M şi Iepure pornesc pe drumul Germaniei ca cei mai buni prieteni, iar ceea ce se întâmplă acolo le va schimba radical vieţile.  

Faptul că spectacolul se întâmplă în sala Parking, adică într-un spaţiu neconvenţional, faptul că e teatru hip-hop, că se numeşte cumva bizar: M de la Iepure, ar trebui să fie motive suficiente să vă stârnească curiozitatea. Cu echipa am colaborat excelent – aşa se răspunde de obicei la întrebarea asta. Dar pe bune, chiar a fost o atmosferă incredibilă. Am lucrat cu prieteni. Ne-am dorit să facem împreună spectacolul acesta de multă vreme.

Ovidiu Caița, regizorul spectacolului

Se anunță a fi luna teatrului și al spectacolelor! 🙂

Post a Comment