Târgu Mureş
15 Oct, Tuesday
13° C
TOP

Oferte de Dragobete

Luna februarie este luna în care se sărbătoreşte cel mai intens tema “Iubire”. Nu că aş avea ceva împotrivă, mie îmi este de folos, am mai mult material pentru articole :).

Dacă de Valentines v-am sugerat ce puteţi face şi unde puteţi merge, nu am de gând să neglijez sărbătoarea noastră autentică românească. Eu sper că toata lumea îşi apreciază  iubirea în fiecare zi, iar aceste sărbători dedicate să fie aşa un fel de cireaşa de pe tort a iubirii.

Una din sugestiile pe care le am este cea  a restaurantului  Caesar, care în schimbul sumei de 69 de lei/pers vă oferă o gamă variată de produse tradiţionale româneşti, reci şi calde. Pe lângă măncare aveţi inclus în preţ apă, sucuri, cafea dar şi băuturi alcoolice (vin şi pălincă). Vor fi şi surprize, tombole, iar la final va fi premiat cel mai original costum popular. Toată nebunia asta se petrece în data de 23 februarie (sâmbătă) începând cu ora 19.00.

Prin Office am vazut că este “Dragobetele sărută fetele”, un eveniment caritabil care are ca scop sprijinirea a doua surori care suferă de distrofie musculară. Intrarea este liberă, dar ce se va strânge din donaţii va ajunge la ele. Salut gestul făcut de Office.

Eu cam atât găsesc cu tema Dragobete. Restul evenimentelor din acest weekend le găsiţi aici.

Post a Comment