Oficial a început Peninsula 2013. Aseară s-au desfăşurat primele concerte, iar noi am fost acolo.

Dacă miercuri am fost plăcut impresionată de organizare, terase şi în general de cum arată Peninsula 2013, joi mi-a mai scăzut entuziasmul. În primul rând pentru că unul din cele mai aşteptate concerte de mine, respectiv cel al Viţei de Vie a fost cel puţin ciudat. Primul concert pe Main Stage a strâns maxim 500 de persoane în faţa scenei. Asta nu a fost atât de deranjant, atmosferă chiar s-a făcut. Eu m-am simţit excelent, am urlat pe versuri( doar trebuia să îi ţin şi Sandrei locul), dar părea că şi restul oamenilor se simţeau ok. Pentru ca la finele conertului, eu în exatz să urlu bis bis bis..şi restul…să plece. Am avut un moment de confuzie maximă, total debusolată continuam bis bis bis şi nimeni nimic. S-au împrăştiat ca nişte păsări speriate. Atunci a fost primul moment când am înţeles că ceva nu e în regulă. Încă nu descifrasem ce.

Apoi a urmat concertul Alborosie, tipul cu reggae, care a reuşit să strângă în faţa scenei aproximativ 5000 de persoane. Eram şi eu în mijlocul lor, dar nu am fost cuprinsă de entuziasm. Am fugit la conferinţa de presă a lui Paul Kalkbrenner, un tip simpatic, cu picioarele pe pământ şi charistmatic charismatic. Singura informaţie relevantă din conferinţa de presă este că omul s-a însurat anul trecut, cu o tipă frumoasă foc, căreia i-am făcut şi o poză. În rest nimic interesant. A început concertul, care într-adevăr a fost reuşit. S-au strâns în jur de 8000 de persoane în faţa scenei, iar lumea chiar s-a simţit bine. Eu nu sunt cea mai mare fană a muzicii electronice şi după ce mi-am tras concluziile, respectiv că cei mai mulţi veniţi la Peninsula în ziua de joi au venit pentru Paul K, am lăsat ancora jos la JanisLand în faţa unui călduros foc de tabără.

Aseară a fost super rece, eu cel puţin am îngheţat. Aşa înfrigurată am pornit spre un alt concert aşteptat de mine şi anume Luna Amară. Dacă anul trecut Tudor Chirilă mi-a lăsat impresia că a trăit cel mai intens propriul concert, anul acesta Luna Amara i-a luat locul. Cei doi vocalişti ai trupei au fost mega pătimaşi, prezentând un patos întâlnit doar la trupele de rock. Se vede cu ochil liber şi în poze, cam cât de mult trăiesc oamenii ăştia muzica lor. Jos pălăria. La Luna Amara s-au strâns tot aşa în jur de 400 de persoane…ceea ce mie mi s-a părut acceptabil.

Ultimul concert văzut de noi a fost Şuie Paparude din cortul Freedom. Undeva la 1000-1500 de oameni au intrat în cort iar aici concluziile mele s-ar putea să supere unele persoane dar asta e. Având în vedere că am fost şi anul trecut la ei la concert, zic eu că acum majoritatea oamenilor s-au manifestat după premiza “trebuie să ne simţim bine” şi nu “chiar ne simţim bine”. Mi s-a părut că cei mai mulţi din cort se forţau maxim să pară că se simt ok, dar nu era nici un fel de energie venită din interior. Era doar la suprafaţă. Nu cunosc motivele dar asta am simţit şi cred că aceeaşi explicaţie e şi pentru concertul Viţa de Vie. Anul trecut, eu care nu ascult muzica celor de la Şuie în mod regulat, m-am simţit excelent. Am fost luată de val, ceea ce nu s-a întâmplat şi anul acesta. Simţeam cumva că sunt la un alt festival, nu simţeam vibraţia Peninsula.

Aşa am încheiat noi seara. Concluziile după prima zi de concerte este că a fost lume puţină, inclusiv terasele erau în permanenţă golaşe. Nu ştiu ce urmează azi, mâine şi poimâine, dar dacă nu creşte numărul peninsularilor, nu prea mai văd motive să se mai organizeze şi în următorii ani, în ideea în care aseară au fost aproximativ 15.000 de peroane cu tot cu organizatori şi comercianţi. Ştiu că sună grav, dar e doar un sentiment propriu. Revin şi mâine cu noi impresii, sper eu mai pozitive. Ce îmi pare mie cel mai rău e că energia e  acolo unde trebuie, oamenii nu sunt. Pe mâine!

Mai multe poze aici.