Despre ziua de ieri, pot spune că a fost totul conform aşteptărilor. Nimic ieşit din comun, în nici o direcţie pozitivă sau negativă. Dar atmosfera neschimbat de plăcută.

Legat de atmosferă, eu tot susţineam sus şi tare (spre disperarea celorlalţi) că e totul ca în concediu, ca în staţiune, ca la mare. Irina m-a apostrofat şi nu am mai avut cum să o combat: “Paula, nu e ca la mare, e ca la Peninsulaaaaa”. :))))

Pentru mine ziua de ieri arată cam aşa: Am ajuns la Travka de la ora 19.00 şi deşi playlistul şi stilul sunt pe gustul meu, nu am reuşit să intru în spiritul concertului. Am stat pe margine şi am admirat lumea, minunându-mă câţi oameni faini, nonconformişti, fericiţi (unii mai mult, alţii mai puţin) sunt la Peninsula. Am dat o tură prin bâlci şi am văzut că sunt o grămadă de chiţibuşuri. Mi-a plăcut standul Creative Hands, chiar sunt creative şi ingenioase bijuteriile lor. Am văzut cercei din capace de bere (c’mon, that is soo cool).

Apoi am mers la Viţa de Vie, unde am fost destul de rigidă, primele piese. Apoi Anca şi Ioana, cele mai descurcăreţe fete :), m-au ajutat să intru pe sistem. Fără să îmi dau seama m-am trezit cu mâinile în aer, invidată de o libertate înălţătoare. Cred că ăsta e sentimentul care m-a încercat pe tot parcursul festivalului: libertate (frate, poate facultate) . Viţa de vie ruleazăăăăă, şi când scriu asta mă bazez pe faptul că deşi la început în faţa scenei eram o mână de oameni, după câteva piese era plin, plin, iar când au început primele acorduri ale melodiei Varzăăă, cu toţii am înnebunit. Isterie curată, cântat la unison, toţi devenind un singur suflet.

După Viţa de vie am luat o pauză de vreo 2 ore, şi am tras la o terasă. Am pus ţara la cale, iar apoi din pură curiozitate şi înarmate cu mult umor, ne-am zis că tre să vedem totuşi ce ştie Tinie Temptah (acum văd ca are 3 mil de fani pe FB) aista. Nu mi-au venit a crede ochilor, când am văzut ce de lume a reuşit să mobilizeze. La The Straits am înţeles că au fost 17.000 de oameni (Hegheş a fost cel mai aproape), dar aici eu zic că aseară a trecut lejer de 25.000, dacă nu mai mult.  Nu credeam că suntem atât de mulţi în complex; inclusiv artistul a declarat că am întrecut toate aşteptările, şi nu credea că în România (toţi artiştii străini au preconcepţii eronate despre noi, asta până vin o dată în vizită, şi le dăm toate pronosticurile peste cap) va găsi aşa un public numeros, cald şi primitor. Bun, şi s-o tot rupt tipu’, dar mie a reuşit doar să îmi stârnească amuzamentul din cinci în cinci minute cu ale lui super improvizări “Hell yeah”, “Fuck yeah”; dacă asta e tot ce poate, şi eu pot liniştită să înregistrez un album. O iau şi pe Ioana (fuck yeah) şi rupem norme. Anyway… eu nu am văzut nimic special la el. Dar am fost mândră de copeninsularii mei, când am fredonat acapella tot dar absolut tot refrenut piesei Written in the Stars. Omul s-a blocat, şi a avut şi de ce. Ne-a mulţumit şi ne-a declarat dragoste veşnică (absolut tipic).

Nu am aşteptat să îşi gate prestaţie Tinie, că am înţeles despre ce e vorba, şi am hoinărit de la o masă la alta. Am încheiat apoteotic de chill la Booha  Academy în cea mai curată şi frumoasă şi transmiţătoare de senzaţii pozitive, zonă din Felsziget. Este un gazon superb, cu măsuţe drăgălaşe, cu perniţe care îţi mângâie posteroriul. Minunaţie curată. Bravo Booha again, se vede că sunteţi profesionişti.

Aaaa şi să nu uit de cel mai dubios moment. Am mers să îl văd pe Vali Bărbulescu la platane, şi nu m-am simţit niciodată mai depăşită de muzică. Băi, eu nu am reuşit să îmi dau seama ce se întâmplă acolo: mă uitam la el, cum tot gesticula şi scotea limba şi bătea din picior, toate acestea fără să îşi dezlipească ochii dintr-un Mac. Şi oamenii săreau, se rupeau şi păreau că înţeleg. Eu nu. Dar am concluzionat că suntem diferiţi, că fiecare cu stilul şi cu treaba lui. Apoi, cu picioarele în spinare, am tăiat-o spre casă, ca deja eram într-un stadiu avansat de oboseală :P.

Mai sunt două zile pline de concerte şi evenimente, iar eu sunt deja ruptă. Dar vb cântecului “Tonight we are young, so let’s set the world on fire”.

Câteva poze aici.

PS: acu am aflat ca Chill zone nu aparţine de Booha; dar oricum nu i-am lăudat degeaba. Sunt tari şi fara Zona Chill 🙂