Târgu Mureş
29 Mar, Friday
19° C
TOP

Premieră – OFFLINE

Toamna se numără piesele de teatru! 😀

Trupa GUGA Junior revine în programul de spectacole al Teatrului Național Târgu Mureș  cu o nouă producție. Este vorba despre OFFLINE, un spectacol de devised theatre produs de către voluntarii Teatrului Național Târgu Mureș, în regia lui Laurențiu Blaga, dramaturgia de scenă aparținându-i lui Daniel Oltean (câștigătorul Premiului UNITER 2018 pentru Cea mai bună piesă a anului).

 

Premiera va avea loc sâmbătă, 8 septembrie 2018, de la ora 17:00, la Sala Mică, a doua reprezentație fiind programată duminică, 9 septembrie 2018, de la ora 17:00.

 

Din distribuția spectacolului fac parte tinerii actori: Denisa Buruian, Mara-Alexandra Jula, Crina Petrișor, Sergiu Olar, Mara Sermășan, Ionuț Stoinea și Rareș Toncian. Din echipa artistică a spectacolului mai fac parte Zeno Apostolache Kiss (pregătire muzicală și aranjament muzical), Alexandra Moldovan (coregrafie) și Kázsoni Attila (lightdesign).

Tema pe care o tratează acest spectacol este lipsa comunicării în relațiile interpersonale în rândul tinerilor de azi. Când suntem conectați cu realitatea? Când suntem offline? – Acestea sunt doar două întrebări pe care tinerii actori încearcă să le supună atenției.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la casieria din incinta Teatrului – de marți până vineri între orele 09:00 și 15:00 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, tel: 0365.806.865 -, iar din data de 11 septembrie 2018 și la Agenția de Bilete din incinta Palatului Culturii – de marți până vineri între orele 12:00 și 17:30, tel: 0372.951.251. Bilete și abonamente online: www.biletmaster.ro

Spectacol? Teatru? Da, hai la noua premieră!! 😉

Post a Comment