Târgu Mureş
06 Dec, Friday
1° C
TOP

Proiecţie KineDok: Ordine de sus / Aceia

E octombrie afară, iar J’ai Bistrot ne invită la o nouă ediție KineDok marți, 3 octombrie de la 20:30.

Filmele de care vom avea parte de această dată sunt două mediu metraje care abordează din două perspective total diferite un subiect delicat, imigranții, pelicule în care toleranța și frica de necunoscut sunt ilustrate cu măiestrie.

Aceia/Those/Azok |Krisztina Meggyes|Ungaria|2015|28 minute|

Vámosszabadi este un sat mic de 1600 de locuitori, aproape de granița Ungariei cu Austria. Străzile și grădinile aranjate, terenurile de sport și lacurile de pescuit sugerează că această așezare este liniștită și bogată. Sau cel puțin așa era până când un eveniment neașteptat a deranjat liniștea și pacea satului. În 2013 s-a înființat o nouă așezare de refugiați chiar la câțiva kilometri distanță de granița cu aceștia. Localnicii au reacționat puternic, protestând și susținând că acesta este un risc pe care ei nu doresc să și-l asume. A luat ființă chiar și o grupare activistă care a decis că va face orice îi stă în putință pentru a scăpa de imigranți; vor schimba conducerea satului dacă este nevoie.
Această situație a accentuat un alt conflict ascuns. Sunt două tipuri de oameni în localitate: majoritatea, bătrânii care s-au născut acolo și a doua categorie, cea a celor mai tineri și bogați, nou-veniți. Într-un final, localitatea s-a împărțit în două: cei bătrâni au acceptat prezența străinilor, dar nou-veniții au devenit din ce în ce mai furioși. Susțin că viața are riscurile ei, dar să ai străini care să se plimbe pe strada ta este un risc extra pe care ei nu vor să și-l asume. De fapt, acest mic sat s-a confruntat cu o problemă de care s-a lovit și restul lumii câteva luni mai târziu. Această nouă situație a ridicat semne de întrebare privind toleranța, frica de necunoscut și emigrarea.

Ordine de sus/Superior Orders/Felsőbb parancs|Viktor Oszkár Nagy|András Petrik|Ungaria|Serbia|Muntenegru|2013|50 minute|

Două perspective diferite pentru o criză înainte de a fi devenit povestea numărul unu în media. Mase de oameni încearcă să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Ele diferă în contextul filmării și în forma cinematografică. „Ordine Superioare” spune într-un mod observațional povestea unei granițe, de pe partea ungară, unde unii localnici patrulează frontiera dintre satele lor și Uniunea Europeană, în calitate de gardieni publici și voluntari. Pe partea cealaltă, un pastor din Subotica îi ajută să supraviețuiască pe imigranții pregătiți să treacă granița. Filmul a fost creat în cadrul proiectului „Hide and Seek”, susținut de Fondul European pentru Refugiați al Uniunii Europene. Această poveste despre oameni care încearcă să treacă granița dintre Serbia și Ungaria ilegal pentru a ajunge la Uniunea Europeană a fost lansată de asemenea în cadrul Doc Launch 2013.

Intrarea este liberă.

Vizionare plăcută! 🙂

Post a Comment