Târgu Mureş
25 Nov, Monday
2° C
TOP

Recomandarea Săptămânii: Broken City

O distribuţie care te ademeneşte din start în sala de cinema, multe secvenţe tensionate şi chiar ceva acţiune, sunt doar câteva din motivele principale pentru care recomandarea de astăzi este drama politică intitulată Broken City sau Oraşul Corupt.
Şi dacă, filmul are ceva de demonstrat, acesta ne arată că nu există politician, fără o urmă de corupţie şi că regula pe care noi românii o ştim cel mai bine – adică “scopul scuză mijloacele” – este una cât se poate de adevărată.

Broken City spune povestea lui Billy Taggart (Mark Wahlberg), un poliţist care scapă de o condamnare – după ce ucide un adolescent – cu ajutorul primarului Nicholas Hostetler interpretat de Russell Crowe. Insă după incident, Billy rămâne fără slujbă şi este în cele din urmă nevoit să îşi caute un alt mod de a-şi câştiga existenţa devenind astfel detectiv particular. Ani mai târziu, prins într-o campanie electorală, primarul Hostetler îl angajează pe Taggart să-i urmărească soţia (Catherine Zeta-Jones), despre care acesta e convins că îl înşeală. Investigaţia – ce este principalul motiv al filmului – îl va determina pe detectivul Billy Taggart să descopere o serie de amănunte murdare, lucruri nu tocmai cinstite în care pare să fie implicat primarul oraşului.

Înainte de toate am să vă spun că, scenariul filmului a fost scris încă din anul 2008 şi negăsind finanţare, a intrat pe linie moartă câţiva ani de zile.
Nu am nici o problemă cu acest lucru, ci mai mult cu scenariul rescris de Brian Tucker, care a cam neglijat multe din firele narative ale filmului, iar uneori vei avea impresia că producătorii au inclus momente insignificante pentru a mai lungi puţin durata filmului. Dar, chiar şi aşa, thriller-ul Broken City nu duce lipsă de tensiune sau secvenţe de acţiune presărate cu câteva urmăriri bine făcute şi aduce pe ecrane doi dintre băieţii duri de la Hollywood: Mark Wahlberg şi Russell Crowe în rolul a două personaje ce îşi declară război pe faţă. Cele două personaje principale ale filmului îţi dovedesc că nu există justiţie absolută şi că legea poate, în anumite cazuri, să-i dezavantajeze pe cei slabi şi să-i apere pe cei puternici.

Personajul Billy Taggart interpretat excelent de Mark Whalberg, este construit ca un personaj clasic, adică ştie că a greşit în trecut şi cu un bun simţ exagerat, decide să ţină piept manipulărilor primarului pentru a corecta greşeala comisă în trecut. Detectivul, face tot ce-i stă în putere pentru a corecta greşeala comisă şi chiar dacă e conştient că nu se va mai intoarce la viaţa pe care o avea în poliţie, el crede că investigând-o pe soţia primarului, îşi va recâştiga gloria pierdută.
În schimb, Russell Crowe face un rol diferit, un foarte convingător primar lipsit de scrupule care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a obţine ceea ce îşi doreşte, iar pentru asta şi-a clădit propriul imperiu de oameni ce se lasă manipulaţi de şantajele pe care acesta nu se fereşte să le folosească.

Îţi recomand să mergi să vezi Broken City, un film cu aspiraţii “politico-poliţiste” cum nu am văzut de mult, un thriller inteligent cu o distribuţie de excepţie, a cărui final te va lăsa efectiv cu gura căscată. Filmul s-ar putea să fie puţin subestimat din cauza campaniei de marketing slabe şi probabil a faptului că nimeni nu mai credea că un scenariu ce datează din 2008 va fi revitalizat într-o producţie ce a ajuns în cinematografele din România începând cu data de 8 Februarie.

Poţi afla ultimele noutăţi despre zvonurile şi predicţiile din industria cinema, pe Totul Despre Filmele Noi.

Comments (1)

  • mihaly

    misto filmul si chiar merita vazut 🙂

    reply

Post a Comment