Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Reguli de comportament in societate

Despre fapte bune

Pentru că tot vine Crăciunul, se înmulţesc campaniile umanitare. Nu că ar fi un lucru rău, dar eu ca fost voluntar am cam văzut care-i diferenţa dintre o campanie umanitară pe bune şi un fel de show în care unii arată cât de mult le pasă de comunitate şi alţii se fac că-i cred iar de Crăciun se pupă toţi şi se felicită câte fapte bune au făcut ei. Iar rezultatele în comunitate sunt zero.

În primul rând, implicarea comunitară nu e despre numere şi cantităţi, ci despre calitate. Atunci când te hotărăşti să devii voluntar, să ajuţi comunitatea, îţi iei un angajament pe termen mediu, dacă nu chiar lung. Ştim cu toţii că nu se face primăvară cu o floare, deci nici cu un cadou de Crăciun nu ajuţi pe nimeni. Mai mult, nu contează câţi oameni ai ajutat, poate să fie doar unul sau pot să fie o sută, important e să schimbi ceva în viaţa lor. O carte sau o pungă cu dulciuri sunt un fel de frecţie la picior de lemn, iar din punct de vedere psihic un astfel de eveniment, în loc să-i ajute ar putea să-i bage în depresie.

Mai mult decât atât… Tot Crăciunul e scuza pentru campaniile publicitare stupide. Pentru că, nu-i aşa, pentru o brumă de rezultate reale sau nu, suntem dispuşi să facem orice pentru că, vezi doamne, primim sponsorizări. Vedeţi voi, cele mai multe acţiuni de voluntariat nu au nevoie de sponsorizări. Poţi face enorm de multe lucruri fără bani, doar cu munca proprie şi personală. În plus, banii în majoritatea cazurilor sunt pentru a cumpăra mizilicuri sau pentru a plăti diferite cheltuieli nenecesare, ei de fapt mascând indisponibilitatea organizatorului de a munci. Plăteşte faptele bune în loc să le facă. Nu o să înţeleg niciodată de ce poţi face o acţiune umanitară doar la palatul culturii… decât dacă eşti snob, prost şi leneş.

Iar ca fapt divers, căutaţi-i pe cei care vă cer bani pentru diferite acţiuni umanitare peste un an, doi şi vedeţi ce fac. Cel mai probabil o freacă cu stil degeaba şi habar n-au ce s-a întâmplat după acţiunea de anul acesta – pentru că nu e treaba lor ce s-a întâmplat după. Dacă totuşi vă simţiţi bine să donaţi sau să ajutaţi, vă pot sugera nişte acţiuni care sunt frumoase foc, care implică foarte multă muncă din partea celor care le intreprind şi foarte important, se întâmplă de mult timp.

Cea mai frumoasă acţiune despre care ştiu eu în Cluj e Nepoţi de Crăciun. Pe lângă faptul că fost începută din suflet, această acţiune chiar face bine unor bunicuţi. E ceva extraordinar… tare mi-a plăcut.

Pentru că eu citesc presa, vă sugerez să citiţi aici ce înseamnă voluntariatul pe termen lung, angajamentul pe termen lung şi rezultatele. Cum ziceam, nu contează cifrele…

o acţiune foarte faină făcută de liga studenţilor. Ei muncesc să facă manual felicitări pe care le vând şi banii obţinuţi îi donează secţiei de pediatrie. E, cred, a doua ediţie. Dar spre deosebire de alţii care cerşesc donaţii ei, îşi dedică multe ore muncii. Altfel te bucuri de 1 leu donaţie când ştii că ai muncit jumătate de zi la o felicitare, altfel apreciezi gestul.

În Mureş ar merita menţionaţi Alpha Transilvană care e probabil cel mai activ ONG, Alături de Voi şi alţii nu-mi vin în minte momentan.

Iar ceea ce face Rotaract cu campania lor de donat cărţi mi se pare o prostie cel puţin. O organizaţie aşa de puternică reuşeşte maxim să organizeze un concert la Palatul Culturii la care vin oameni şi donează cărţi. Ba mai mult, practică cerşit de likeuri pe Facebook pentru o mână de cărţi pentru o editură anonimă care probabil o să le dea nişte gunoaie cadou pe care nici pe budă nu le-ai citi. Iar munca Rotarctului e că au vorbit acolo şi dincolo, dar ei efectiv nu fac nimic. Alţii cântă, alţii dau cărţi, alţii beneficiază de cântarea şi donatul de cărţi. Mizerie…

Post a Comment