Târgu Mureş
25 Nov, Monday
2° C
TOP

Review-Festivalul Internațional de Stand-up Comedy

Acest eveniment, pentru că a-l denumi festival mi se pare prea mult, a dovedit din nou, dacă mai era cazul, că stand-up-ul e o rețetă foarte bună de a umple un local cum e Jazz-ul, sâmbătă seara cu ore bune înainte de party. Recunosc că am mers cu așteptări, cel puțin din partea lui Bordea, pe care l-am mai văzut și la glumele căruia am râs copios…bine, asta era înainte să lucreze în televiziune.

Ora anunțată era 19.00, spectacolul a început cu puțin înainte de 19.30 și spre marea mea surprindere Nicu Bendea, primul care a urcat pe scenă, a început prin a-și cere scuze pentru întârziere. Așa ceva mai rar… prin localurile noastre o întârziere de minim o oră e ceva obișnuit – se mai adună oamenii, mai consumă una-alta.

Show-ul a început în forță, în primele câteva minute deja se aplauda și se râdea în hohote. Pe Nicu Bendea îl știam de la un post tv din Cluj, unde prezintă o emisiune de divertisment și pot să spun că nu eram foarte încântată de ce văzusem acolo(un soi de umor cu ardeleni, făcut pe eternele clișee-limbaj, încetineală, politețe etc.). Așteptările au fost cu muuult depășite, deși glumele au fost în mare parte tot cu și despre ardeleni, dar mult mai bune fără limitele de limbaj impuse de televiziune. Printre subiecte au mai fost sloganurile din reclame, dar și viața de profesor (Nicu Bendea e dovada vie că – believe it or not – un profesor de matematică poate fi și un foarte bun comediant).

De la ora de mate am trecut la ora de franceză, pentru că așa a început Dan Badea. Bucureștean fiind, nu au lipsit glumele despre shaorma-cu-de-toate sau despre „frații noștri și ai lui Connect-r”. Au fost câteva glume bune, aplaudate, dar nu știu dacă stilul „dă la capitală” se potrivește neapărat cu gusturile locale.

În final, momentul lui Cătălin Bordea. Ultima dată îl văzusem într-un spectacol de aproximativ o oră și îmi amintesc că am râs atât de mult că nu mai aveam aer, mai ales de „amintirile” lui de la Botoșani. A fost bine și acum, dar mi se pare că face ce face și tot la Capatos ajunge. Au apărut și personajele mai vechi (bunica moldoveancă, fosta iubită și actuala), întâmplări din viața de moldovean la București, dar  și nelipsita temă a relațiilor dintre  bărbați și femei. Pe final ne-a făcut și recomandări în stilul caracteristic, ocazie cu care m-am liniștit, e tot el :).

Încă nu știu de ce e festival internațional, din moment ce are ca protagoniști un ardelean, un muntean și un moldovean, dar pot trece peste (poate doar pentru că FISC trezește amintiri și sună mai bine decât FNSC).  Per total, foarte bine, mulțumim Jazz&Blues pentru inițiativă!

Photos by GVS

 

Post a Comment