Review-Lansare de album-Kumm!
Repejor, repejor la concert! Ușor trecut de ora 21:00, membrii trupei trec la “posturi” și începe concertul!
Mie personal, noul album, A mysterious place called somewhere mi s-a părut a fi unul energic, aduce ceva nou, plăcut urechii muzicale. Cele 12+1 piese ale noului album au fost cântate, sub aplauzele celor peste 60 persoane prezente, ieri seară în J’ai Bistrot, pentru concert! Aș fi vrut să aud, totuși, mai mult de o piesă în limba română! Piesa ”Să nu spui nimănui” este o piesă chiar faină, așa, în limba română!! Poate, poate următorul album va avea mai multe piese în română! 😀
…și acum ceea ce nu mi-a plăcut, absolut deloc, a fost faptul că publicul, nu știu de ce, până la aproape sfârșitul concertului a stat jos!! 5 persoane la perete, pe scaun, cei care s-au așezat pe podea, cei de la masă și canapea îi urmăreau pe membrii trupei de parcă aceștia ar fi fost actorii unei piese de teatru care tocmai era în decurs!! Nu sunt singura care s-a întrebat ”de ce stă, aproape, toată lumea jos?!” Aplauze pentru acele puține persoane, care de la începutul concertului, au dansat!! Cred că pe la ultimele 2,3 piese s-a ridicat toată lumea dar..totuși! J’ai Bistrot o sugestie am: nu mai pune mese, nici măcar una, și nici scaune când este un concert!! Artiștii au cântat foarte bine, îți făceau corpul să se miște dar…publicul i-a confundat cu actori!! 😐
Aplauze Kumm pentru noul album și la mai multe (poate și cu mai multe piese în limba română) și mulțumim J’ai Bistrot pentru concert!!
Aaa…mi-a plăcut să-l văd, chiar dacă a fost doar în trecere, pe solistul trupei Partizan. Din J’ai în Office!! ;))