Review Meniul Zilei Devilles PizzaMix
După neplăcuta experiență, de săptămâna trecută, de la Cantina La Efendi, am pornit spre un alt local din lista noastră unde, am sperat, că vom găsi mâncare bună pe care o vom mânca cu poftă.
Pentru simplu fapt că se afla în drumul nostru, am decis să mâncăm meniu zilei la Devilles PizzaMix care a pregătit un meniu format din:
- Supă de pui ragu cu ciuperci și porumb
- Gulaș de fasole
- Salată
- Desert
După ce ne-am așezat la masă, în interiorul localului (este și o mică terasă pe trotuar), la aprox. trei minute o domnișoară ospătar a venit să ne ia comanda. Am comandat 2 meniul zilei, o cafea lungă Julius Meinl 80 ml și o bere radler la 500ml.
În aprox.șase minute pâinea din partea casei, cafeaua, berea și oliviera ne-au fost aduse, în foarte scurt timp, și supele de pui. Supa nu a fost caldă, abia dacă a “văzut” focul, a fost puțin cam grasă însă potrivit de condimentată și consistentă. Bunicică la gust. Dacă mai era și caldă, așa cum se mănâncă o ciorbă, ar fi fost și mai bine. Pe lângă asta, cantitativ supa a fost puțină. Cred că a fost cel mai sărac, cantitativ, felul unu de până acum. Nu e problemă, ne vom sătura cu felul doi, am gândit.
Debarasarea a mers relativ repede, felul doi fiind adus în aprox.două minute. Trebuie să vă spunem că, pentru unul dintre noi, acesta a fost cel mai rapid mâncat felul doi și asta din cauza cantitații mici. În aceeași farfurie alături de gulașul de fasole a fost pusă și salata = apă de castravete în gulaș…Nu e bine așa dragilor, nu e bine așa!!! Ireproșabil, gulașul a fost bun, bine condimentat, carne suficientă, gustos. Cantitativ…aproximăm la două linguri de lemn cu gulaș sau…un polonic șters cu gulaș. Salata, deasemenea puțină. Păcat…chiar ne-a plăcut acest fel doi…
Și pentru că desertul a fost adus odată cu felul doi, am trecut la a-l mânca. Acesta a fost reprezentat de un pandișpan cu fructe. Sincer, nu ne-a plăcut. Prea uscat, prea sec, prea sărac în fructe. Bine că aveam băuturi care să ne conducă pandișpanul mai departe pe tractul digestiv. De dimensiunea porțiilor nu cred că mai este nevoie să scriu de-o dată ce ambele au fost puse pe aceeași farfuriuță.
Așadar, meniul zilei la Devilles PizzaMix este unul pentru cei care vor să mănânce cât de cât o mâncare bună la gust dar cu măsură, cantitativ nu reușeste să satisfacă foamea, nici măcar pentru o persoană de sex feminin.
Localul este curat, cu personalitate, nu mirosea a mâncare înăuntru (precizez că ușa era larg deschisă), muzica era cam tare dată dar…ne-am înțeles între noi. :)) Ospătărițele au fost prompte și drăguțe.
Raportul calitate (cantitate)/preț este unul slăbuț, preț/meniu este de 14,99 lei. La acest preț găsești meniul zilei bun și cantitativ mult mai reprezentat. Aceiași bani dar măcar pleci sătul de la masă.
Dacă sunteți prin zonă și nu vă este tare foame, vă sugerăm să mâncați meniul zilei la Devilles PizzaMix. Poate ne spuneți părerea voastră. 🙂
Pentru a afla ce puteți mânca mâine la Devilles, consultați cu încredere link-ul meniulzilei.info
Poftă bună!