Târgu Mureş
24 Apr, Wednesday
16° C
TOP

Salonul de Carte Bookfest, ediția a V-a

Salonul de Carte Bookfest revine la Târgu Mureș în perioada 20 – 23 septembrie cu unii dintre cei mai renumiți autori și cele mai bune prețuri la cărțile anului 2018!

Cea de-a cincea ediție a Salonului de Carte Bookfest Târgu Mureș va aduce la Teatrul Național multe cărți, titluri consacrate și proaspăt scoase din mintea scriitorului! 🙂

În cele patru zile ale salonului, iubitorii de carte vor fi întâmpinați cu oferte promoționale la cele mai noi volume, cărți pentru copii și auxiliare școlare. Nu vor lipsi nici lansările de carte și sesiunile de autografe la care vor lua parte unele dintre mai importante personalități ale literaturii române actuale.

Andreea Paul, Mona Muscă, Simona Tivadar, Tatiana Niculescu, Marius Oprea, Marian Voicu, Bogdan Răileanu, Laura T. Ilea, Kocsis Francisko, Cosmin Bumbuț și Elena Stancu sunt doar câteva dintre numele cu care vă veți putea întâlni la Bookfest.

Salonul de carte își așteaptă publicul cu o ofertă de circa 50.000 de volume pentru toate vârstele și gusturile, toate de la cele mai importante edituri din țară: Polirom, Humanitas, RAO, Corint, Curtea Veche Publishing, Nemira, Litera, ALL, ART, Niculescu, dar și librari și distribuitori de carte precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România) sau Libris Târgu Mureș.

Prima zi a salonului de carte va aduce și un concert de folk, un concert live susținut de către Ducu Bertzi, cu începere de la ora 19:00!

Vineri, 21 sept.2018

  • ora 16:30 – Marius Oprea, tratează trecutul recent al României. Moștenitorii Securității și Rola 800. Constantin Hagea, omul care a umilit Securitatea sunt cele două cărți despre care Marius Oprea le va vorbi celor interesați.
  • ora 18:00 – prezentarea documentarului Ultimul căldărar, realizat de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, eveniment care va fi urmat și de o discuție cu realizatorii.

  • ora 19:00 – concert live Ducu Bertzi

Sâmbătă, 22 sept.2018

  • ora 12:00 – Cosmin Bumbuț și Elena Stancu vor prezenta volumului Acasă, pe drum. 4 ani teleleu, o suită de întâmplări reunite într-o carte apărută la editura Humanitas.
  •  ora 13:00 – Medicul Simona Tivadar va prezenta volumul Medicină, nutriție, bună dispoziție, o abordare profesională pe înțelesul tuturor a problemelor legate de acest domeniu.
  • ora 14:00 – jurnalistul Marian Voicu va prezenta Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism, volumul lansat în vară la Bookfest. Apoi, volumul colectiv Vin rușii! care propune cinci perspective – una fiind a lui Marian Voicu – asupra unei „vecinătăți primejdioase”, după cum o numesc autorii.
  • ora 15:00 – Tatiana Niculescu vine la salonul de carte cu cea mai recentă carte, consacrată lui Arsenie Boca, Ei mă consideră făcător de minuni.  În continuare, vor avea loc două lansări ale unor tineri autori de ficțiune, publicați în seria „Scriitori români contemporani”: Bogdan Răileanu, cu volumul Dinții ascuțiți ai binelui și Laura T. Ilea, autoarea cărții Cartografia lumii de dincolo, în prezența celor doi autori.

 

 

Duminică, 23 sept.2018

  • ora 12:00 – Andreea Paul prezintă volumul Forța civică a femeilor, al treilea dedicat segmentului feminin din România contemporană. Nu mai puțin de 100 de femei sunt coautoarele acestui volum care „își concentrează atenția asupra unei conștiințe feminine treze, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună”. La eveniment va fi prezentă și fostul ministru al Culturii, Mona Muscă.
  • ora 17:00 – Kocsis Francisko, fost redactor-șef adjunct al revistei Vatra, care acum debutează la editura Polirom cu un volum de proză mozaic, care readuce la viață personaje și întâmplări din alte vremuri și din alte lumi.

Programul complet al evenimentului cât și cele mai recente modificări le găsiți pe site-ul www.bookfest.ro.

Programul zilnic de vizitare va fi în intervalul 10:00 – 20:00.

Intrarea va fi liberă!

Carte, carte, hai la carte! 😀

sursa info: www.bookfest.ro

Comments (3)

  • Radu cosmina

    Cel mai așteptat eveniment!

    reply
  • Radu cosmina

    Cel mai așteptat eveniment!!!!!!!!

    reply
  • Luca Daniela

    o “degustare” de cultura: pentru inceput, mirosul de carte noua te invaluie parsiv si iti deschide apetitul pentru mai mult. Te apropii de standuri si atingi, cu un gest tandru, si cu mult respect, cartile …nu poti rezista ispitei si, incepi sa le rasfoiesti/ citesti…esti ametit…alegi/ un volum, doua, trei….ai vrea sa pleci cu cat mai multe, dar, bugetul maxim de cheltuieli ( fixat de acasa/ pentru siguranta…desi, stii ca…n-o sa te poti abtine sa nu-l depasesti) te trage de buzunar si iti spune sa mai lasi si pentru la anu’ …si pleci, cu promisiunea ca, vei reveni …

    reply

Post a Comment