Târgu Mureş
25 Apr, Thursday
9° C
TOP

Concert Dan Helciug & Spitalul de Urgenţă în JAZZ

De ceva vreme începe oraşul nostru să fie tot mai plin de concerte, lucru de care sunt foarte mandră. Şi ce e şi mai bine e faptul că sunt concerte diverse cu mai multe stiluri şi acoperă o gamă largă de gusturi muzicale. Unde mai pui că la noi se ţine şi Peninsula 😛

Săptămâna aceasta e rândul lui Dan Helciug & Spitalul de Urgenţă, să facă show iar locul ales de ei este clubul JAZZ.  Eu mă bucur că au ales JAZZ-ul. Pentru mine e unul dintre cele mai primitoare cluburi şi acolo te simţi confortabil indiferent de vârstă, sex, naţionalitate. Să nu mai zic de faptul că deviza clubului ar putea foarte bine să fie “Trăiască Berea” 🙂

Trupa Spitalul de Urgenţă a luat contur în anul 2000 în Bucureşti, iar numele formaţiei are o poveste draguţă. Dan Helciug spunea că s-au prezentat la un concert şi toţi membrii erau accidentaţi, păreau veniţi de la “Spitalul de Urgenţă” şi au mers mai departe în concerte cu numele acesta. Stilul lor muzical îmbină elemente din muzica tradiţională românească (ştim cu toţii versul “foaie verde şi-o lalea”), cu elemente de “hard-edge rock” dar şi au şi câteva influenţe balcanice. Forma actuală a formaţiei este : Dan Helciug (voce, chitară), Cătălin Dalvarea (drums), Marcel Logofătu (chitară bass) și Amadeea (vioară).Puteţi citi mai multe pe wikipedia.

Concertul e duminică, 2 octombrie de la ora 20.00. Preţul de intrare e 15 lei pentru adulţi, iar pentru studenţii posesori de studcard (pe care trebuie să il prezinte la achiziţionarea biletului) intrarea e de 10 lei. Rezervări se pot face la nr de tel +40-724 400322.

Comments (2)

  • Vlad Soica

    Miercuri va fi inca un concert in jazz. de data asta va veni Dj Project iar intrarea va fi de 15 lei pentru posesorii de StudCard si 20 de lei pentru cei care nu au StudCard

    reply

Post a Comment