Târgu Mureş
19 Apr, Friday
8° C
TOP

Ghost Iris & mai multe de făcut la Rockstadt 2019

Trupă nouă: Ghost Iris

Frățiori și frățioare, tocmai am primit vești proaspăt scoase din cuptor de la Rockstadt Extreme Fest 2019 (1 – 4 August 2019) cum că dragii de Ghost Iris, trupă de progressive metalcore din Danemarca, ne vor arăta ce știu pe scena principală.

Ei sunt una din trupele cu cea mai rapidă ascensiune. De ce, mă întrebați? A avut cel mai ascultat album al genului metal de pe Spotify cu peste 1.6 milioane de stream-uri. Numărul total de stream-uri depășește 5 milioane în total. Da, sunt tari băieții.

 

“Mai mult decât atât” (știți cine spune asta), primele două albume de la ei, Anecdotes of Science & Soul și Blind World au fost primite cu mare entuziasm de Metal Hammer și alți critici renumiți. Sunetul trupei te petrece într-o mulțime de stări: atât din punctul de vedere (sau… auz) al ritmurilor variate, cât și din cel al nivelului vocal.

Ok, dacă vreți să ascultați o melodie de-a lor, click aici.

Mai multe de făcut?

Da, nu glumesc. Băieții din organizare și-au bătut capul și au organizat The Cave Between Worlds. Sună bin

e, și ce se întâmplă acolo pare excelent: o serie de show-uri acustice, dark ambient; și experimental. Și da, pentru că are cuvântul cave în nume, puteți fi siguri că

evenimentul va avea loc în Peștera Valea Cetății.
Așadar, prima zi a evenimentului (2 August 2019) va fi rezervată concertelor oferite de proiectele muzicale Alone in the Hollow Garden și Aktau Eos. Cea de-a doua zi (3 August 2019) va fi oferită celor de la ARAC Ensemble și Void Ov Voices.

Bilete pot fi achiziționate aici. Totodă, cei care își cumpără aceste bilete, vor beneficia de terasa VIP, sesiune de degustare de produse alcoolice din Republica Moldova și vor primi și un tricou Rockstadt Extreme Fest 2019, cât și un tricou The Cave Between Worlds.

Mai multe informații despre The Cave Between Worlds puteți găsi aici. Vă așteptăm în

număr cât mai mare. Promitem că o să vă placă. 😉

Post a Comment