Share, , Google Plus, Pinterest,

Posted in:

Librăria Gog – new place in town

Ieri s-a deschis o nouă librărie, care încearcă să calce pe urmele binecunoscutei Cărturești. Noi am fost la deschidere, la noul sediu al Teatrului Ariel, (strada Poligrafiei unde a fost cinema Progresul pe vremuri!), care este superb, apropo, și ne-a plăcut mult – atât ideea în sine cât și deschiderea oamenilor de acolo. Bineînțeles, scopul principal este promovarea lecturii, dar nu numai.

Lectura, comunicarea, deschiderea față de artă și oameni, poveștile, filmele bune, coincidențele și teatrul sunt cuvintele cheie ale proiectului.
La etajul 1 este o sală de conferințe (cu o acustică impecabilă) unde i-am ascultat cu drag pe cei care au vorbit despre ce înseamnă o librărie vie. Au fost cam 100 de persoane care ascultau cu interes, număr la care organizatorii nu cred că se așteptau. Din sală se poate ieși pe terasa micuță dar prietenoasă, mobilată cu scaune și mese, iar de acolo se poate coborî pe niște scări în curtea interioară.
La etajul 2 se află librăria – o încăpere micuță, 2 mese, câteva scaune și rafturi pe care erau așezate ispititor cărți bune. Cred că am răsfoit fiecare carte în parte și dacă ar fi trebuit atunci să aleg una, nu aș fi fost în stare – de-aia nu intru eu în librării, în primul rând. Dar nu am avut mult timp de “pierdut” pentru că de la 7 începea piesa de teatru Hess, cu Nicu Mihoc. Odată cu piesa – problemele.
La piesă nu au fost lăsați să intre decât cei cu invitație, deși acest lucru nu a fost specificat nicicând nicăieri și mulți dintre cei de-acolo așteptau nerăbdători tocmai piesa… Eu mă aflam printre ei și am fost foarte dezamagită. Așteptăm o viitoare reprezentație, ce pot să spun.
În altă ordine de idei, mi se pare un loc perfect în care să te retragi și să uiți de tot ce te-nconjoară în compania unei cărți bune într-o atmosferă tare, tare faină. Vă recomand cu drag să vizitați locul, să cumpărați cărți, să mergeți la piesele de teatru (de la Ariel și nu numai) și să fiți pe fază deoarece urmează proiecte faine din partea lor.

Written by Sandra

O stiti de pe Facebook probabil pentru ca posteaza mult si da like si share la tot ce misca. Ea e mezina echipei. E studenta in Bucuresti acum si, desi are un look emo, e o fata puternica dar mai ales iubitoare de cultura si… Luna Amara. Daca nu stiti o piesa de la ei, intrebati-o. Sigur stie piesa, versurile, cand a fost lansata, in ce context a fost compusa si cam ce voia autorul sa spuna. Visul ei e sa ajunga pe scena cu Inna!

117 posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *