Targu-Mures
13 Oct, Sunday
22° C
TOP
medifun

Petrecăreți, începe Medifun!

Chiar dacă vara s-a încheiat (de-o lună deja, Lord ce trece timpul), Medifun has your back și nu te lasă să te odihnești în pace. 🍂🎉

Medifun, ajuns la ediția a XIX-a, va avea loc în perioada 2-6 Octombrie în Târgu Mureş şi aduce în prim plan artiști de renume, headliner-ii acestei ediții find: Omul cu Șobolani, Rise of Artificial, Dj Shiver și Argatu & Moș Martin, acoperind astfel mai multe stiluri muzicale.

Medifun este cel mai mare festival național studențesc, derulat după un concept unic în ţară, care întruneşte atât evenimente culturale, sportive şi caritabile sub forma unei competiţii inedite, cât şi un festival de muzică.

OCS este componenta de rock alternativ a festivalului și va concerta pe scenă în a doua zi a Medifun-ului cu piese celebre precum „Cineva să ne aducă vara înapoi” sau „Oda în piața romană”.

Muzica electronica va fi și ea reprezentată datorita celebrei trupe ROA, care va aduce un „Flow de vară” dar și imnul medifun 2019, și anume „STILUL UNIVERSITAR”, simbol al vieții studențești.

De pe scenele UNTOLD, aterizează unul dintre cele mai așteptate nume ale acestei ediții, DJ SHIVER, unul dintre puținii Dj de techno din România care va asigura un party memorabil în a doua zi a festivalului.

Hip-hop-ul cu o reinterpretare a folclorului românesc și o notă de underground, va încânta scena prin piesele interpretate de ARGATU’ & MOȘ MARTIN.

Vor fi prezenți și numeroşi DJ precum: MA:TEI, Thomas PCZ & C.A Strings, Saint A, DJ Antena, Dj Adrian Țepes, Karak, Dobix, Mikaell, Not So Common DJ, Dj Andrei Chelbezan și Wrong Name.

Oricine este binevenit la concertele sau evenimentele din cadrul Medifun 2019, indiferent dacă participă în cadrul unei echipe înscrise în competiţia pentru marele premiu sau doar ca simplu spectator care vrea să se bucure de muzică live şi o atmosferă incredibilă.

Bilete și abonamente sunt disponibile pe www.medifun.ro, la prețul de 20 de lei (miercuri, joi și duminică) și 30 de lei (vineri și sâmbătă) zilnic între orele 18.00 și 20.00 la sediul Ligii Studenților, dar și la locație în ziua evenimentului unde prețul biletelor de zi va crește cu 10 lei.

Pentru detalii şi noutăți puteţi vizita site-ul www.medifun.ro sau conturile de socializare ale festivalului, Facebook şi instagram @medifun.ro.

Don’t just have fun, have Medifun! 😄

Post a Comment