Am ajuns să scriu la Outinmureș absolut din greșeală – habar nu aveam în ce mă bag. Știam de site și îl știam si pe Mihai, mai mult de pe Facebook, era hater-ul suprem care mereu se lua la harță cu cineva și îl știam din vedere pentru că uneori colinda iubitul meu Office. În rest, nu știam nimic despre echipă.

Am stabilit cu Mircea că da, vreau să scriu și am fost băgată în grupul de pe Facebook, unde mi-am primit “botezul”, au făcut la mișto de mine de nici nu știam dacă să râd sau să plâng…
Primul meu articol l-am scris în iulie 2012 și a fost, bineînțeles, despre concertul Luna Amară din Dublin. Mi s-a spus că nu sunt reguli, că trebuie doar să îmi asum ceea ce scriu și în rest nu contează cât scriu, când scriu, despre ce scriu. Nu a fost chiar așa – toată lumea știe că Mihai Negrea este un tiran și nu o dată am fost amenințați cu tăierea salariului. Nu pot să spun că asta a fost neapărat o problemă, pentru că deși un lider necruțător, mi-a recunoscut de câteva ori meritele, triplându-mi salariul de vreo 3-4 ori, așa că acum, hal Domnului, are de unde tăia.

Pe Paula și pe Augustin i-am cunoscut la Peninsula, și m-am simțit de parcă erau amândoi de vârsta mea (eu fiind cea mai foarte mică din echipă). Paula mi-a devenit cea mai dragă dintre ei toți, să fiu sinceră, poate pentru că suntem pe aceeași minte, râsul ei e absolut molipsitor și îi place să țină evidența vieții mele personale ca apoi să mă tachineze. În principiu, m-am înțeles cu toți fără nicio problemă, făcând abstracție de constantele “certuri” cu Mihai. Dar, cum zicea și Paula, mi-am dezvoltat și eu capacitatea de a citi printre rânduri, de a nu vedea înjurăturile care ni le adresează el sub formă de alinturi la nervi – înțeleg esența, îi comentez înapoi, iar apoi mă execut. :))

Am scris cam 50 de articole în timpul ăsta și majoritatea prea lungi, pentru că mi-e greu să încep să scriu, dar și mai greu să mă opresc. Outinmureș m-a ajutat să devin mult mai dezghețată, să fiu mai atentă la felul în care scriu, să îmi iau înjurături la kilogram de la diverși comentatori curajoși și mai ales anonimi și mi-a deschis portițe spre artiștii mei preferați, când am mai luat câte un interviu, lucru pe care acum un an nici nu-l visam. Primul interviu pe care l-am luat trupei byron, la Peninsula, habar nu aveam ce făceam, dar am avut mare noroc că trupa s-a purtat super și atmosfera a fost una relaxată.

În altă ordine de idei, eu sunt hipstărița grupului (nu știu cum și de ce, exact), iar visul meu e să o văd pe Inna live. Mă găsiți pe Facebook, la orice oră. Ne vedem la Gala Outinmures și la party!