Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
4° C
TOP

Stand-up cu Sergiu şi Andrei – Review

Ploaia a încercat să strice seara celor doi comedianţi, însă nu a reuşit.
Toate mesele erau rezervate şi se anunţa o seară spectaculoasă şi plină de hohote de râs. Dar cu cât se apropia ora la care trebuia să înceapă spectacolul, se apropia şi ameninţarea unei ploi. Una peste alta, deşi erau pregătiţi să intre pe scenă la ora anunţată pe afiş, ploaia le-a dat de furcă băieților. Așadar, după câteva întreruperi și amânări, puțin după ora 22 a început show-ul.
Primul a fost Andrei Ciobanu – un moldovean bucovinean simpatic, haios și cu tricoul rupt. Lumea a aplaudat și s-a simțit bine. Nu au lăsat ploaia să le strice cheful de stand-up sub nicio formă. După Andrei, a urcat pe scenă Sergiu Floroaia care a avut un moment cam scurt, care se poate să se fi datorat vremii, cam imprevizibilă.
Oricum, per total, evenimentul a fost un succes. Am aflat de dimineață că din aproape 140 de plătitori de bilete, după toate întreruperile și amânările neprogramate, 120 de oameni au rămas în ploaie, doar ca să îi vadă pe cei doi.
Lumea era curioasă și cred că nu a fost dezamagită!
“Ploaia” însă s-a revanșat față de publicul rămas, oferind shot-uri gratis (de blue, cred? Și încă ceva), așa că toată lumea a fost mulțumită.
Băieții au încheiat show-ul într-un mare fel – cântând/recitând piesa O mică rugăminte.
(Paula m-a părăsit puțin după începerea show-ului, din motive personale, și o pârăsc aici. Dar cât a stat, ne-am hlizit foarte bine. Stand-up-ul prinde la tirgumureseni și ne bucurăm!)
PS (pentru cei din Saga): limonada aia cu zmeură e minunată, cred că am devenit dependentă.

Comments (2)

  • daca basarabia e ROmania si bucovina e moldova :)) decat zic :))

    reply

Post a Comment