5 magazine de haine din Târgu-Mureș – review
Deschidem o nouă categorie de review-uri, aceea a magazinelor din Târgu-Mureș. Pentru început am ales 5 magazine locale de haine și le-am făcut o vizită. În cadrul review-ului magazinelor, am analizat calitatea produselor, raportul calitate-preț, profesionalismul angajaților, aspectul magazinului și diversitatea produselor, toate din punctul de vedere al cumpărătorului și totodată a blogger-ului de modă. Am oferit fiecărui magazin o notă de la 1 la 5, unde 1 înseamnă slab iar 5 foarte bine pentru ca în final să facem un total al punctelor.
Primul magazin la care am fost este Raus, de pe strada Bolyai nr.3/6 B care a obținut nota 4,4. Magazinul are un aspect plăcut, îngrijit, oferă o diversitate de produse care au un raport calitate-preț bun în special în ceea ce privește accesoriile. Angajata s-a purtat foarte frumos cu noi dar și cu celelalte cliente din magazin. Câteva aspecte negative ar fi faptul că am găsit în magazin destul de multe produse din materiale sintetice (deși aceste materiale sunt in vogă acum) și poate magazinul era un pic cam prea “încărcat” cu marfă.
Al doilea magazin a fost No.1 din Piața Trandafirilor nr.12. Acest magazin de haine local a obținut nota 2,8. Magazinul oferă o diversitate de produse în ceea ce privește hainele și pantofii dar au destul de puține accesorii. Marea majoritate a materialelor din care sunt fabricate produsele de îmbracăminte sunt sintetice iar modelele mult prea extravagante. Referitor la raportul calitate-preț am observat ca prețurile hainelor sunt destul de mari pentru calitatea oferită. Aspectul magazinului tinde spre aceeași supra-încărcare cu produse pe mp iar deși în partea din față a magazinului aspectul este plăcut, multe poze cu fete frumoase, în spate lângă cabina de probă stă mopul și o găleată extrem de inestetice. Angajata magazinului s-a purtat frumos cu noi deși în timp ce ne vorbea dădea pe jos și cu mopul.
Cel de-al treilea magazin vizitat a fost Bester Boutique, un magazin de haine relativ nou deschis, din decembrie anul trecut care își are locația în Piața Trandafirilor nr.4 și care a obținut nota 3,5. Magazinul oferă în general produse de outlet cu materiale de o mai bună calitate decât cele la modă, sinteticele. Raportul calitate-preț este bun respectând de asemenea conceptul de outlet. Angajata s-a purtat foarte frumos cu noi și ne-a împărtășit și câteva detalii despre magazin, precum și și-a cerut scuze pentru lipsa de mărimi mici, spunându-ne ca urmează să primească marfă. În ceea ce privește diversitatea, Bester Boutique oferă o gamă restransă de produse de îmbrăcăminte și destul de puține accesorii. Magazinul ca și aspect este destul de mic, ascuns într-un gang din Piața Trandafirilor. Totodată, cred că magazinul are nevoie de o ambianță mai bună, poate un pic de muzică în magazin ar mai schimba un pic atmosfera.
Al patrulea magazin a fost M.fashion de pe strada Călărașilor nr.7 care a obținut nota 4,6. Magazinul are un aspect foarte plăcut și degajat iar hainele prezentate acolo sunt făcute la comandă din materiale destul de bune și la un preț avantajos; mai mult, orice fel de retuș este gratuit. Angajata magazinului a fost foarte draguță și dornică de a-și ajuta clientele. Dacă ar fi să punctez un aspect negativ este faptul că magazinul oferă o gamă restrânsă de modele de haine iar marea majoritate nu sunt foarte tinerești.
Și în final, ultimul magazin este Chic din pasajul Mureș Mall care a obținut din partea noastră o notă de 3,8. Produsele oferite în acest magazin nu sunt de cea mai bună calitate, din nou destul de multe sintetice, dar având în vedere acest lucru prețul este potrivit. Acest magazin oferă o diversitate de produse dar totodată am întâlnit din nou supra-aglomerarea. În magazin am văzut foarte multe rochii de ocazie deci ar fi o alegere bună pentru banchet, nuntă sau alte ocazii. Angajata magazinului a fost foarte dragută și și-a ajutat clienții.
În final, sperăm că am reușit să vă facem o idee despre aceste 5 magazine dar așteptăm de asemenea și părerile voastre! O zi bună! 🙂
myhaella
Raus o sa fie intotdeauna preferatul meu 😉
MOTORHEAD
interesant cum toate magazinele prezentate sunt pentru muieri. a naibii matriarhie, de barbati nu ati auzit? noi saracii de unde sa ne cumparam un blug? 🙂
Ral
Discriminare, dom’le ?