Târgu Mureş
24 Nov, Sunday
3° C
TOP

Sa nu fie inca o revolutie furata!

Ştiu că acest blog este un site uşurel de evenimente. Şi îmi cer scuze … dar chiar nu am unde să public ce am eu de spus. Nimeni nu vrea să publice lucrurile astea pentru că anul acesta e campanie electorală şi au nevoie de bani de promovare.

Cu toţii aţi văzut impactul pe care l-a avut în toată ţara mitingul spontan de joi de la Tg Mureş. A generat inclusiv retragerea proiectului legii sănătăţii. Dar mai mult decât atât , a demonstrat că există încă spirit civic şi din 89-90 până acum a fost primul/singurul miting de amploare organizat absolut spontan. În 20 de ani în România nu s-a mai reuşit aşa ceva.

Iar meritul pentru acest lucru îl au cetăţenii oraşului Tg Mureş. Acei oameni care au ieşit de bună voie să-l susţină pe dr. Raed Arafat şi SMURD. Oameni de bună credinţă , oameni paşnici, oameni care au simţit că trebuie să facă ceva pentru ceea ce e al lor.  Dar cum ziceam şi atunci când anunţam evenimentul  oameni politici, partide şi interese obscure vor încerca să fure această manifestare de la cetăţeni. La fel cum s-a întâmplat la Revoluţia din ’89 acelaşi partid roşu vrea să-şi asume  o parte din succesele cetăţenilor.

Eu vă spun că sunt unul din puţinii (2) oameni de presă sau bloggeri care au fost de faţă când s-a organizat toată manifestarea.  Au fost undeva în jur de 30 de persoane nu 30 am fost ci 23 din care vreo 10 erau doar ” passing by” dar erau acolo Si din care 4 sau oprit 5 minute sa vada despre ce e vorba. Eram 9 defapt care am facut si vorbit asta(astea sunt de la organizatorul şef citate), în faţă la catedrala mare miercuri pe la ora 20.00.  Acei oameni sunt cei care au început totul, care au vorbit, s-au sincronizat şi au făcut totul posibil.  Domnul dr. Florin Buicu nu a fost nici pe aproape. Probabil era ocupat să transmită mesaje cu scop de dezinformare.  A, pentru că dacă nu ştiaţi el e unul din cei care au pus umărul la crearea mega paginii de Facebook “Salvare pentru SMURD”.  El a pornit cauza pe Facebook “Spune Nu desfiinţării SMURD“. A doua sursă majoră de informaţii false după spusele tuturor celor abilitaţi, pentru că azi ştim cu toţii că la nici un moment dat nu a fost vorba de desfiinţare.

Şi dacă nu mă credeţi să vă spun câte ceva despre domnul doctor. Este medic primar în Sănătate Publică, este Doctor în Ştiinţe medicale, specialist în management sanitar, cu mulţi ani de experienţă. Cunoaşte la perfecţie legea sănătăţii , lucrează pe un proiect de sistematizare a consultaţiilor din ambulator, în aceeaşi formă ca sistemul integrat 112.  Deşi cunoaşte la perfecţie aceste  lucruri a preferat să transmită informaţii false şi să facă propagandă de dezinformare , exact cum a fost făcută la revoluţia din ’89.Întrebaţi-vă vă rog …. de ce?

jegos-ordinar-2

De ce vă spun aceste lucruri …. pentru că acum 21 de ani revoluţia a fost furată şi însuşită de neocomuniştii lui Iliescu. Iar noi ca cetăţeni am fost trecuţi în planul 2. Nu-i lăsaţi pe aceşti impostori,  membri ai partidelor politice , din guvernare sau opoziţie, să ne ia  ceea ce al nostru ca cetăţeni! Noi nu suntem membri de partid…. noi suntem cetăţeni!

Noi am ieşit în stradă joi, noi eram cei care ne-am arătat suportul pentru SMURD si dr. Raed Arafat…. Noi am reuşit să facem marşul prin centru! noi , nu oamenii politici. Nu fiţi masă electorală! Nu-i lăsaţi să vă ia meritele, să transforme totul într-o acţiune politică.

Nici un politician nu a făcut pentru noi ca români câte a facut Raed Arafat! Ascultaţi-l când vă spune că nu vrea nimic politic legat de SMURD sau de persoana sa.

un articol scris dupa ce am vazut organizarea evenimentului de joi(noaptea de miercuri spre joi).


Mihai Negrea

Voluntar SMURD

Coordonator comunicare Liga Studentilor din Tg Mures

ex. Vicepresedinte Organizatia Studenteasca de Medicină de Urgenţă

Student UMF Tg Mures, Medicina Generală anul 6

Comments (6)

  • Alin

    Mda… miting pt un proiect de lege ce nici nu presupune vreo desfiintare sau privatizare.Un scandal in tara pt o confuzie uriasa.Noul proiect ar fi adaugat pe langa SMURD si posibilitatea de a avea ambulante private.

    Aceasta idee nu e a noastra, ci e inspirata de la englezi, nemti, austrieci, unde are succes mare.

    SMURD nu are cum sa se privatizeze avand in vedere ca e condusa de Ministerul de Interne, deci de armata.Conducerea e a unui colonel.

    Articolul care a generat atata ura spune asa: “Se pastreaza actuala organizare a sistemului”.

    reply
      • Alin

        Absolut de acord.E un lucru extrem de rau ca oamenii se lasa asa de usor influentati.Nu sustin pe Basescu sau ceva, dar nici nu pot suporta cand opozitia se folosesc de asa lucruri jalnice.

        Prea multi inteleg prin opozitie, “opus”.Ei is impotriva la tot .In loc sa dea alternative mai bune, si sa arate tarii: “uitati oameni buni, noi din opozitie am dat optiuni mai bune decat cei pe care i-ati votat”

        Nu pot intelege logica de a depune 11 motiuni de cenzura, cand clar ca nu ai majoritatea in parlament.Poti depune zilnic cate 10 , ca pana nu ai majoritatea , in acelasi fel se va anula.

        Iarasi nu pot intelege cum Europa a declarat ca Ministrul nostru de Finante, daca nu ma insel, este cel mai bun din Europa, iar opozitia vor sa il dea jos de la conducere.

        Suntem intr-o situatie in care nu poti sa ai incredere nici in conducere dar nici in opozitie

        reply
        • Vlad Stoica

          “Iarasi nu pot intelege cum Europa a declarat ca Ministrul nostru de Finante, daca nu ma insel, este cel mai bun din Europa, iar opozitia vor sa il dea jos de la conducere.”

          acest sistem poate o fi bun la ei unde se aplica legea cum trebuie, fiscul isi face treaba, la fel ca mult altii, nu la noi unde prima oara trebuie ca cei care au functii si posturi “frumoase” sa isi construiasca case, sa isi cumpere masini luxoase.
          logic ca vor sa il dea jos, tu nu vezi ca profesorii au un salariu de toata jena? sa nu mai vorbim de medici care au ajuns bataie de joc la ce salarii mizere au dupa minim 6 ani de facultate. nu vezi, termini o facultate, nu ai loc de munca si chiar daca te angajezi, ajungi sa lucrezi pe 800 lei/ luna.
          Pe cei care au terminat in vara scoala de subofiteri de la cluj si de la campina nu i-au incadrat si i-au amanat cu 6 luni(inca nu i-au incadrat, posibil la vara) ti se pare normal? pensionarii care si-au platit darile la stat sa ramana fara pensie ca base ii da pe basturi? din cate stiu eu PSD-ul au fost cei care sunt contra rosiei montane.daca se va deschide romania va primi 5% din profit, iar olanda(daca nu ma insel) va lua restul de 95%. Prietene, aurul e al nostru, de ce sa nu laum noi 100% si sa salvam tara asta?
          ti se pare normal sa devi doctor si sa nu iti poti permite sa iti platesti o chirie si sa mai ai si un trai decent?(sa iti permiti un apartament este deja ceva absurd).
          Deci mai ganditi oameni buni si nu mai credeti tot ce auziti 😉

          reply
  • peeter don

    foarte bine scris. multumesc si multumim 🙂

    reply

Post a Comment